Guvernul polonez aprobă pensii pentru mamele casnice cu cel puțin patru copii. Al nostru mai are de eliberat pușcăriași

Guvernul conservator polonez a aprobat marți un proiect legislativ ce prevede acordarea de pensii mamelor casnice cu patru sau mai mulți copii, o măsură care ar putea crește popularitatea conservatorilor în perspectiva alegerilor parlamentare, transmite Reuters.

Așa-numita „pensie pentru mame” va costa bugetul de stat circa 800 milioane de zloți (212 milioane de dolari) în acest an și aproximativ 11 miliarde de zloți în următorii zece ani, au precizat într-o conferință de presă șeful guvernului, Mateusz Morawiecki, și ministrul muncii, Elzbieta Rafalska.
ImunoMedica

„Acest proiect este așteptat și foarte acceptat de societate. Aceasta arată că efortul (…) de a crește mulți copii se bucură de susținere semnificativă în rândul polonezilor’, a subliniat Elzbieta Rafalska.

Conform proiectului, mamele cu patru sau mai mulți copii ajunse la vârsta de pensionare, dar care nu au lucrat ani suficienți pentru o pensie minimă, vor putea solicita din martie o sumă lunară de 1.100 zloți (291 dolari).

Numărul femeilor beneficiare este estimat la 86.000. De astfel de pensii vor putea beneficia și tații, dar doar dacă mama a decedat sau și-a părăsit familia.

Proiectul legislativ mai trebuie aprobat de parlament, dominat de Partidul Lege și Justiție (PiS), și promulgat apoi de președinte.

Planul se adaugă noilor politici sociale ale PiS, precum acordarea unei alocații de 500 de zloți începând cu al doilea copil, care l-au ajutat să-și păstreze susținerea alegătorilor după succesul electoral din 2015.

Guvernul eurosceptic, care promovează valorile familiei și creșterea demografică, într-o țară cu 38 milioane de locuitori, se va confrunta cu noi alegeri parlamentare înainte de sfârșitul anului.

Sursa: activenews.ro

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *