Guta: de ce apare, cum o recunoști și ce alimente să eviți dacă o ai?
Guta este o formă dureroasă de artrită care, în trecut, era considerată boala oamenilor bogați, care consumau foarte multă carne de vânat (bogată în purine). În prezent, guta afectează multă lume, mai ales bărbații, și este asociată cu regimul alimentar al unei persoane, caracterizat de consumul excesiv de carne, fructe de mare și alcool. Pe lângă tratamentul medicamentos, în gută este foarte importantă respectarea unui regim alimentar. În ce constă dieta bolnavului de gută și de ce apare boala explica dr. Livia Nena, biolog cu specializare în nutriție.
Alimente interzise
În primul rând, nu se adaugă deloc sare la alimente. Deci sarea este contraidicată. Sunt interzise alimentele care reprezintă organe (rinichi, ficat, creier), peștele gras (sardele, hering, scrumbie, anșoa, somon, calcan), icrele, carnea de miel, de vițel, carnea grasă, supele de carne, mezelurile, conservele de carne sau pește, untura, gălbenușul de ou, smântâna, frișca, untura, produsele lactate obținute din lapte foarte gras. Sunt și legume care sunt interzise, cum sunt spanacul, sparanghelul, tomatele și concentratele de tomate, sfecla roșie, castraveții, țelină, fasole albă, mazărea. De asemenea,interzise sunt și smochinele uscate, afinele, dulciurile concentrate, pâinea albă, pâinea neagră și oțetul. Băuturile alcoolice sunt, de asemenea, interzise și asta pentru că dereglează metabolismul hepatic.
Este strict interzisă ciocolata, pentru că este producătoare de urați, intensifică producția de acid uric.
Alimente permise: lapte dulce sau bătut, iaurt, brânzeturi nesărate și slabe. E permisă carne de vacă, găină, pui slab, fără piele sau pește slab. E permis șalăul, bibanul, 1-2 ouă fierte pe săptămână.
Sunt permise făinoasele, inclusiv mămăliga, supele în totalitate de legume, dulciurile light, nu foarte concentrate.
În concluzie, dieta bolnavului de gută este hipoproteică, normoglucidică și normolipidică.
Articol relatat de portalul doctorulzilei.ro