VIDEO. Șoareci și urechelnițe într-un spital din România. Manager: ”se mai întâmplă să intre un șoricel”



spital-romania

Pacienții Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud se pot ‘lăuda’ că au ca vecini de pat șoareci și urechelnițe.

Un tânăr internat într-unul din saloanele spitalului a postat, pe Facebook, filmulețe în care se poate observa atât un șoarece, cât și o urechelniță care se plimbă printre așternuturile patului. Managerul instituției, Vultur Vasile. a confirmat acest caz, potrivit reporterntv. ro

Spitalul nostru este amplasat într-un cadru natural foarte mare, cu parc imens și toamna se mai întâmplă să intre câte un șoricel în incintă și bolnavul probabil că l-a surprins unde nu trebuie. Noi avem din punctul acesta de vedere plan de dezinsecție de dezinfecție pe care le respectăm. Sunt capcane, tot ce trebuie. Avem materiale, tot ce este necesar pentru operațiunile acestea. […] Spitalul e prevăzut cu terase ca bolnavii să poată ieși pentru o gură de aer. Balcoanele sunt expuse către sud, către parc, fiind seceta aceasta mare, rozătoarele se trag către culcuș. Probabil au rămas uși deschise pe la intrări în spital. E o clădire din 1924 care nu a fost renovată de foarte mult timp. acum suntem într-un proces de renovare”, a spus Vultur Vasile pentru Ziarul Unirea.



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *