Unul dintre cei mai mari vulturi din lume zboară deasupra României, după 83 de ani

cei mai mari vulturi ai romaniei

Societatea Ornitologică Română a anunțat că, după 83 de ani, un zăgan (vultur bărbos) a zburat deasupra României. Zăganul este una dintre cele patru specii de vulturi care au cuibărit în țara noastră, însă a dispărut începând cu 1933, scrie greatnews.ro.

„Pasărea care se află acum pe teritoriul României se numește Adonis și este una dintre păsările care era menită să contribuie la refacerea populației de zăgani din Franța.

În cadrul unui proiect European – LIFE GYPCONNECT – pasărea a fost eliberată în Masivul Central Francez, din 2014, dar nu a rămas acolo. A plecat din Franța și a hoinărit prin mai multe țări. Traseul ei este urmărit cu ajutorul unui emițător satelitar și a indicat zboruri prin Danemarca, Slovacia, Belarus, Polonia, Ucraina și acum România.

În România, ultima semnalare documentată a zăganului datează din secolul trecut, adică din anul 1933. Atunci era vorba despre unul dintre ultimii zăgani care mai cuibărea în România, în Carpații Meridionali”, se precizează în comunicatul Societății Ornitologice Române.

Zăganul, cunoscut și ca vulturul bărbos, este o pasăre de pradă diurnă care trăiește în zonele muntoase, în special la altitudini cuprinse între 500 și 4.000 de metri. Are o lungime a corpului între 105 și 125 de centimetri și o greutate între 4.500 și 7.800 de grame.

„Este o pasăre maiestuoasă, cu un penaj ce îmbină portocaliul ruginiu cu negrul, într-o combinație inegalabilă. Este unul dintre cei mai mari vulturi din lume. Atinge penajul de adult după cinci ani. Păsările tinere au o culoare închisă. Se hrănește la fel ca majoritatea vulturilor, cu hoituri, însă, ca particularitate, se hrăneste în proporție mare cu măduva oaselor acestora. Aruncă oasele de la înălțime pe stânci, pentru a le sparge, apoi le înghite”, mai precizează specialiștii Societății Ornitologice.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *