Untul mai bun decât uleiul de măsline?

Ultimele studii arată că untul este un aliment sănătos, care trebuie reintrodus în alimentaţie
Untul a fost considerat un aliment nu tocmai sănătos, odată cu creşterea consumului de margarină, pe care acum o recunoaştem ca fiind o grăsime trans fatală. Mai recent, untul a fost evitat în favoarea uleiului de măsline şi a uleiului de canola (răpiţă). Dar adevărul e altul. Untul este un aliment sănătos, care trebuie reintrodus în alimentaţie. Conform doctorexpres.ro, un studiu realizat de Universitatea din Lund, Suedia, arată că untul conduce la o creştere considerabil mai mică a grăsimilor din sînge, comparativ cu uleiul de măsline, uleiul de in sau un nou tip de ulei de răpiţă. Grăsimile cresc în mod normal nivelurile de colesterol din sînge care, conform discreditatei ipoteze a lipidelor, ridică riscul de ateroscleroză şi atac de cord.

De ce untul nu creşte nivelul lipidelor din sînge?

Cercetătorii au subliniat că 20% din grăsimea din unt constă în acizi graşi cu durata scurtă şi medie. Aceştia sînt folosiţi direct ca energie şi nu stau suficient timp pentru a afecta foarte mult nivelurile de grăsimi din sînge. Cercetătorii au susţinut că, deşi untul creşte colesterolul din sînge pe termen lung, efectele sale pe termen scurt ar putea fi, de fapt, avantajoase. La începutul anilor 1920, untul a fost înlocuit cu margarină şi alte grăsimi şi a fost declarat o grăsime saturată care provoacă boli de inimă. Cu toate acestea, cu mii de ani în urmă, untul a reprezentat un principiu alimentar al multor culturi, fără dovezi de efecte negative asupra sănătăţii. Între anii 1920 şi 1960, utilizarea de către americani a untului a scăzut de la 18 kilograme pe persoană pe an la 4 kilograme, iar bolile de inimă au trecut de la o problemă relativ necunoscută la criminalul numărul unu.

Bun pentru sănătate

Adevărul este că untul este bun pentru sănătate. Iată de ce:
1. Untul este sursa cea mai uşor absorbabilă de vitamina A, care susţine tiroida şi suprarenalele şi, la rîndul lor, sistemul cardiovascular.
2. Untul nu conduce la exces de grăsime corporală, deoarece acizii graşi cu lanţ scurt şi mediu sînt arşi pentru energie şi nu sînt depozitaţi, şi oferă, de asemenea, un sentiment de saţietate care poate reduce pofta de mîncare şi supraalimentarea.
3. Este bogat în antioxidanţi, inclusiv vitaminele A şi E, iar seleniul protejează împotriva bolilor cardiace şi a cancerului.
4. Untul este o sursă bună de colesterol alimentar care acţionează ca un antioxidant, reparînd leziunile provocate de radicalii liberi produşi de grăsimile rîncede, uleiurile vegetale şi grăsimile trans. Colesterolul este, de asemenea, important pentru dezvoltarea creierului şi a sistemului nervos la copii.
5. Grăsimea saturată din unt constă din acizi graşi cu lanţ scurt şi mediu care au proprietăţi anti-tumorale şi întăresc sistemul imunitar.
6. Untul conţine acizi linoleici conjugaţi (CLA) care protejează împotriva cancerului.
7. Cînd este în stare brută şi nu este pasteurizat, untul are o proprietate anti-rigiditate numită factorul Wulzen, care protejează împotriva artritei, cataractei şi întăririi arterelor.
8. Untul este o sursă bună de iod într-o formă foarte absorbabilă şi necesară pentru funcţia tiroidiană.

Mai multe citiți AICI

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *