Transfăgărășanul i-a cucerit pe americani. Ford spune că este cel mai bun drum din Europa



Transfăgărășanul. Foto: Gaspar Serrano via Flickr (Creative Commons)

Transfăgărășanul. Foto: Gaspar Serrano via Flickr (Creative Commons)

Compania Ford a realizat o serie de șase clipuri cu cele mai bune șosele din Europa. Printre ele este și Transfăgărașanul.

Descris deja de britanicii de la Top Gear drept cel mai bun drum din lume, Transfăgărășanul a fost lăudat și de jurnalistul auto și fostul pilot de curse steve Sutcliffe, care a condu pe serpentinele șoselei românești în cadrul documentarelor realizate de Ford, informează greatnews.ro.

Pe lângă șoseaua din România, în top au mai intrat drumuri din Marea Britanie, Spania, Franța și Germania, după ce americanii au analizat peste 15.000 de kilometri de drumuri într-un an de zile.

”Transfăgărășanul are 90 de kilometri lungime, peste 100 de viraje strânse și oferă o priveliște incredibilă”, a anunțat compania Ford.

Transfăgărășanul a fost construit între 1970 și 1974, fiind unul dintre cele mai frumoase, dar și periculoase, drumuri din Europa.

”Dacă sunteți un pasionat al șofatului, atunci Transfăgărășanul este locul ideal de vizitat”, a spus Steve Sutcliffe.



loading...
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *