SMILEY – „Da! Sunt un patriot! Îmi iubesc ţara, limba, tradiţiile”



Foto: monden.acasa.ro

Foto: monden.acasa.ro

„Pare bizar, dar sunt un om liniştit”

– Suntem în luna iulie, când majoritatea oame­nilor se îmbarcă pe mult aşteptata corabie a vacan­ţei. Te pregăteşti şi tu să ridici pânzele în vânt?

– Vacanţa mea a fost la începutul anului, în ianua­rie. În rest… corabia mea e ancorată în port (ca să intru în jocul tău de cuvinte). Acum, de pildă, filmez pentru emisiunea „Vocea României” de la Pro TV. Şi o să tot filmez, până în septembrie, inclusiv, când „Vocea” o să înceapă. Apoi pornesc filmările pentru „Românii au talent”, după care intru în live-urile de la „Vocea”. Abia după încheierea lor, de Crăciun, o să mai am trei-patru zile de vacanţă. Dar tot urzesc eu ceva. Speranţa nu moare niciodată. Dacă totul o să meargă ca uns, am ambiţia ca, printre toate filmările astea, să mai rup câteva zile de evadare. Ar fi minunat!

– Cum îţi alegi destinaţiile pentru vacanţă? Te atrag agitaţia, locurile mondene, sau preferi liniştea, spaţiile izo­late de lume, unde să-ţi tragi sufletul?

– Mereu caut locurile retrase, liniştite, cât mai apro­piate de natură, cu cât mai puţini oameni, uneori, dacă s-ar putea, chiar deloc. Pentru un tip aşa de „pre­zent” ca mine, poate părea bizar ce spun, dar asta e firea mea, aşa am fost dintotdeauna, şi cu atât mai mult în anii din urmă, când motorul profesiei duduie la turaţie maximă. În viaţa de zi cu zi, profesia mă lea­gă de mulţi oameni – la concerte, la studio, în tele­vi­ziune, peste tot e multă lume, multă agitaţie – şi-atunci simt nevoia să mă deconectez măcar din când în când, să am liniştea necesară ca să-mi aud gân­durile şi să-mi ascult sufletul. Bine, eu încerc să am un stil de viaţă liniştit nu doar în scurtele perioade de vacan­ţă, ci şi în existenţa de dincolo de profesie, la modul cotidian. Doar că asta e mai greu de reali­zat…

„Locuiesc în pădure”

SMILEY –
La concertul susţinut anul acesta, pe 1 iunie, în Bucureşti

– În zilele noastre, natura a devenit un remediu universal pentru oamenii obosiţi care suntem. Chiar doctorii o pun pe lista medicamentelor, deşi apro­pierea de ea nu e chiar simplă. Tu în ce relaţie te afli cu natura? Simţi, efectiv, că te ajută?

– Natura e mama noastră, a tuturor, aşa că nu e de mirare că mulţi oameni, mai ales orăşenii, se simt brusc descătuşaţi când ies din mediul lor citadin, când dau de un smoc de iarbă, de un copac, de un fir de apă care clipoceşte cu susur lin, de aerul minunat de curat, de ciripitul păsărilor… Eu, deşi am fost crescut la oraş, în Piteşti, şi n-am avut decât nişte rude îndepăr­tate, la ţară, pe care le vizitam foarte rar, m-am simţit mereu legat de natură, un sentiment ce s-a accentuat pe mă­sură ce am crescut, devenind din ce în ce mai profund. Am înţeles că legătura dintre om şi natură e indiso­lubilă, că eşti condiţionat mai ales sufleteşte de pre­zenţa ei. Deşi n-am fost atras nicio­dată de alpi­nism, n-am mers în drumeţii, nu m-am căţărat pe vâr­furi de munţi şi n-am dormit niciodată la cort, totuşi, am ales să-mi fac casa în care locu­iesc acum, literalmente în pădure, adică ies pe uşă şi o pornesc la plimbare prin­tr-o pădure adevărată, cu copaci bătrâni, cu tot felul de păsărele care mă răsfaţă cu concertele lor melo­dioase, în fiecare dimineaţă şi sea­ră… Îmi place să merg cu picioarele goale prin iarbă, îmi place chiar să dorm la rădăcina câte unui copac, din grădina care, practic, e un preambul al pădurii, sunt bucuros că acolo pot să văd cerul şi stelele ne­acoperite de po­lua­rea oraşului, că aerul e mai ră­coros şi mai lim­pede decât printre betoane. Chiar şi în vacanţe caut destinaţii cu peisaje puter­nice, cu păduri dese, cu munţi falnici… Abia atunci simt că mă re­laxez şi că mă încarc. Sigur, mă interesează şi clădirile istorice, monumentele de arhi­tectură şi mu­zeele, merg şi-n astfel de locuri, dar pre­fer natura, care-ţi hrăneşte sufletul şi ima­ginaţia, esen­ţa umană.

– Din câte locuri ai fost, există unul pe care să nu-l poţi uita?

– Cea mai pregnantă şi mai emoţionantă amintire e şi cea mai apropiată în timp. S-a petrecut de curând, când am ajuns în Retezat, pe vârful Godeanu. E drept că nu am mers cu piciorul şi cu rucsacul în spate, ci cu o maşină de teren. Însă şi asta e o experienţă. În plus, ceea ce a contat cu-adevărat a fost punctul terminus al călătoriei: peisajul acela care-ţi taie respiraţia. Nu e vârful Godeanu cel mai înalt de pe planetă, dar eu, când am ajuns acolo, m-am simţit ca pe acoperişul lumii. Sentimentul a fost copleşitor! Mai sunt atât de multe locuri în ţară unde vreau să ajung! Munţii noştri sunt chiar impresionanţi. Ar trebui să-i preţuim mai mult, să ne preţuim ţara mai mult…

– Smiley, patriot?

– Da, chiar sunt pa­triot: îmi iubesc ţara, nea­mul, limba, tradiţiile… Nu pot să spun că sunt fericit cu lu­mea în care trăiesc, pen­tru că, la nivel de socie­tate, mai sunt încă multe de îmbunătăţit, dar sunt mulţumit cu ţara mea.

„M-am născut exact în locul potrivit”

SMILEY –

– Crezi, aşa cum se spu­ne, că există o legă­tură sub­tilă, misterioasă, cu locul în care ne-am născut?

– Da, cred foarte tare! Când eram mai tânăr, că­zu­sem şi eu în adoraţia Oc­ci­dentului, ziceam că nu m-am născut în locul potrivit, că dacă mă năş­team în altă ţară era alt­ce­va, că aş fi avut mai multe şanse şi aşa mai depar­te. Între timp, călătorind mult în străinătate, luând con­tact cu diverse culturi şi stiluri de viaţă, mi-a venit mintea la cap, am realizat că, de fapt, nu e deloc aşa, că m-am născut exact în locul potrivit, că eu rezo­nez cel mai bine cu oa­me­nii de aici, din România, că am o legătură cu ei, din­colo de cuvinte, că stilul de viaţă şi cultura de aici îmi sunt cele mai apropiate de su­flet, că sunt legat de pământul ăsta, cumva, şi dincolo de ra­ţiune, aşa cum spui, într-un mod special. Dovadă că acum, când sunt plecat din ţară, după cel mult două luni, mă cu­prinde un dor de România…! Simt nevoia organic să mă întorc aici. Uite, de câţiva ani încoace, de când merg mai des şi stau destul de mult în America, din mo­tive profesionale, am ajuns să şi fac reclamă Ro­mâ­niei. (râde) Adică, dacă oamenii cu care iau contact acolo mă întreabă „Şi cum e în Ro­mâ­nia?”, eu le răs­pund că”În România simţi cu-adevărat că trăieşti, din toate punctele de vedere!”

– Şi ei te cred?

– Pe unii i-am făcut atât de curioşi, încât chiar s-au pornit la drum şi-au venit încoace. Şi, după ce au vă­zut cum e viaţa aici şi cum arată ţara, mi-au dat drep­tate. Ba chiar s-au şi reîntors.

„Ultima redută – credinţa”

SMILEY –
„ProFM on top” (HAHAHA Production)

– Smiley, în ciuda efortului tău profesional uriaş, eşti mereu proaspăt şi zâmbitor. Din ce surse îţi cu­legi energia?

– Din credinţă. Mă rog mult la Dumnezeu şi cred că El îmi dă energia asta nesfârşită… Aşa cred.

– Cum ai descoperit rugăciunea?

– Am mers la biserică de mic, împreună cu bunica din partea mamei. Ea m-a învăţat cât de importantă e întâlnirea de duminică, din biserică, cu Dumnezeu. Ulterior, mi-am dat seama că, de fapt, Dumnezeu e pretutindeni şi tot timpul, că rugăciunea nu trebuie spu­să numai în biserică sau doar în ultima zi a săptă­mânii, că Dumnezeu te aude oriunde ai fi şi oricând i te-ai adresa şi că Dumnezeu, cel puţin pentru mine, în ochii mei, e bun, atotştiutor şi iertător. Dumnezeu e iubire. Nu ştiu să vorbesc mult despre asta, nu am îndeajuns de multă cunoaştere şi experienţă, credinţa mea e simplă, instinctivă. Dar o simt ca absolut nece­sară. Cred că e foarte important, pentru vieţile noastre, să avem credinţă. Asta e ultima redută. Dacă ne pier­dem credinţa, noi înşine suntem pierduţi, căci ne pierdem rădăcinile, iar dezrădăcinaţi fiind, începem să facem lucruri împotriva bunului simţ şi a naturii. Şi, din păcate, uite că exact asta se încearcă, de la ni­vel înalt şi pe plan mondial: să ne facă să ne pierdem credinţa. Suntem colonizaţi cu toţii. Am devenit o apă şi-un pământ. Globalizarea eradichează tradiţiile, cul­turile se întrepătrund până la o uniformizare anihi­lantă, industrializarea agresivă şi complet irespon­sa­bilă ucide natura, planeta întreagă e răvăşită de răz­boaie şi acte teroriste, dacă ne pierdem şi cre­dinţa…

– Dar zâmbetul tău luminos, care a devenit o emblemă a ta, bucuria asta molipsitoare pe care o răspândeşti, de unde vin?

– În mare parte, tot de la Dumnezeu. Credinţa şi rugăciunea îţi dau pace şi senin sufletesc. Împăcare cu tine. Apoi eu cred că tot ce ţine de suflet şi de spirit se trage din felul în care simţi. Eu, nativ, sunt un om care nu gândeşte niciodată rău despre alţi oameni şi nu am altceva decât iubire şi înţelegere pentru per­soa­nele din jurul meu. În­cerc mereu să văd partea fru­moasă a unui om, a unei întâlniri sau a unei în­tâm­plări.

„Îmi place la nebunie ce fac”

SMILEY –

– Pe drumurile vieţii circulă şi destui ticăloşi, oameni lacomi, invi­di­oşi, purtători de ură. Cu ei ce faci?

– Încerc să-mi dau sea­ma de unde li se trage „otra­va” şi ura, gestul rău­tăcios. Cred că lucru­rile astea nu se nasc atunci, pe moment, cred că în spatele lor există un motiv mai vechi şi mai profund. Acolo încerc eu să ajung. Şi să ştii că răb­darea asta îmi e uneori răsplătită.

Mai multe citiți în Formula AS



loading...
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *