Și-a ținut mâinile în oțet de 2 ori pe săptămână. Efectul a fost uluitor!



maini-in-otet

Remediile pe care le găsim în natură pot fi alegerea cea mai eficientă pentru anumite afecțiuni de care suferim la un moment dat. Iar următoarea rețetă-minune este dedicată persoanelor care se confruntă cu dureri articulare, în special în zona mâinilor.

Este vorba despre o soluție pe bază de oțet de mere, iar efectul a fost vizibil după doar două luni de tratament. O persoană care se confrunta cu dureri foarte mari la încheieturile mâinilor a descoperit un remediu naturist eficient pentru problema sa.

”În urmă cu câțiva ani mă confruntam cum dureri groaznice la încheieturile mânilor. Am fost la doctor și mi-a spus că sufăr de artrită, probabil din cauză că munceam prea mult și nu hrăneam cum trebuie. Nu sunt o persoană care să ia imediat medicamente, așa că am încercat să găsesc mai întâi un remediu natural. Chiar doctorum meu mi-a recomandat oțetul de mere, pe care îl folosesc de două luni și mă simt mult mai bine”, a spus pacienta pentru site-ul healthynaturallife.com.

Tratamentul a fost aplicat în prima lună de trei ori pe săptămână, iar în cea de-a doua lună, de două ori pe săptămână.

”Îmi țineam mâinile în oțet de mere noaptea, înainte de culcare, iar durerea și senzația de durere dispăreau. În paralel, obișnuiam să consum o băutură din aceste trei ingrediente: oțet de mere, apă și miere. O recomand pentru că efectul ei este uluitor”, a declarat femeia.

Sursa: unica.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *