Scapă de depresie fără medicamente, cu ajutorul plantelor

Din ce în ce mai multe persoane se confruntă cu stări depresive. Pentru a ne recăpăta liniştea interioară, găsim în generoasa farmacie a naturii numeroase remedii fără efecte secundare. Vom afla in acest articol cum se scapă de depresie fără medicamente.

Stările depresive sunt legate de o combinaţie de factori medicali şi de mediu, care scad nivelul de serotonină, o substanţă responsabilă de starea de bine a organismului.

Exerciţiile fizice regulate, mesele sănătoase, bogate în fructe, legume, cereale integrale, peşte, alune de pădure, ciocolată neagră, ajută creierul să producă serotonină. Pe lângă acestea, se pot încerca şi remediile din plante şi din produse apicole, care se dovedesc de mare ajutor când vine vorba de alungarea simptomelor depresiei.

Scapă de depresie cu ajutorul polenului

Studiile arată că polenul are efecte în peste 60% din cazurile în care pacienţii prezintă probleme emoţionale. Cura durează 3 luni, timp în care se administrează 7-15 g de polen pe zi. Ca efecte imediate ale curei, frecvenţa stărilor de tristeţe şi de pesimism scade treptat, iar tonusul psihic şi fizic revin la normal.

Lăptişorul de matcă induce starea de bine

Cu acest produs apicol se ţin cure de 30 de zile, timp în care se iau zilnic 2-4 g de lăptişor de matcă crud, după care se face o pauză de 1-2 săptămâni, apoi tratamentul se poate relua. În urma acestui tratament, persoanele îşi recapătă pofta de mâncare şi somnul, iar stările depresive se reduc considerabil.

Potrivit cercetătorilor, sub acţiunea lăptişorului de matcă scoarţa cerebrală începe din nou să secrete şi să elibereze, în cantităţi suficiente, neurotransmiţătorii care induc stări de optimism.

Sunătoarea, antidepresiv natural

Planta cea mai cunoscută ca remediu împotriva depresiilor uşoare şi moderate, sunătoarea are efecte imediate în restabilirea planului emoţional. Se face infuzie dintr-o linguriţă cu plantă mărunţită la 250 ml de apă clocotită şi se beau 2-3 căni pe zi.

Roiniţa care combate melancolia

Datorită compoziţiei sale, roiniţa (melisa) reduce stările de melancolie şi de iritabilitate. Se face infuzie dintr-o linguriţă cu plantă mărunţită la 250 ml de apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi sau se poate administra tinctură de roiniţă, câte 30-40 de picături de 3 ori pe zi. Acest tratament natural induce un somn profund şi liniştit.

Amestec de plante benefic pentru psihic

Se amestecă 2 linguri de valeriană cu 3 linguri de muşeţel şi 5 seminţe de chimen. Se toarnă peste acestea 2 căni cu apă clocotită şi se lasă la infuzat 20 de minute. Se bea din amestec câte o jumătate de cană dimineaţa şi seara. Principiile active din aceste plante readuc echilibrul emoţional.

Înlocuieşte cafeaua cu ceai verde

Potrivit unui studiu japonez, ceaiul verde este un bun antidepresiv, datorită conţinutului de teină. Acest compus transmite creierului impulsuri nervoase care, la rândul lor, induc stări de bine. Înlocuieşte ceaiul negru şi cafeaua cu ceaiul verde, deoarece acesta din urmă tratează şi previne depresia dacă este consumat zilnic.

Bogată în polifenoli, ciocolata neagră controlează nivelul de serotonină, hormonul al cărui deficit este responsabil de depresie şi oboseală. O cantitate de 45-50 g de ciocolată neagră pe zi consumată 2 luni îmbunătăţeşte starea de spirit şi alungă oboseala cronică.

Produse care provoacă depresie

– dulciurile, produsele de patiserie şi sucurile acidulate cresc brusc nivelul de zahăr din sânge, fapt ce poate cauza apariţia căderilor psihice;
– mâncarea procesată, de tip fast-food, conţine aditivi care afectează creierul şi provoacă apariţia stărilor depresive;
– alcoolul influenţează negativ sistemul nervos, de aceea, trebuie consumat cu moderaţie sau deloc, în cazul în care sunt prezente semne de depresie.

Lavanda şi menta relaxează

Ceaiul de ginseng şi verbină poate avea efecte benefice în depresiile moderate, iar lavanda şi menta au acţiune relaxantă şi înviorătoare.
Se pot infuza, în părţi egale, coada-şoricelului, rădăcină de păpădie, busuioc, valeriană, sunătoare. Se beau câte 2 căni pe zi din amestec.

Extractul din mlădiţe de sequoia este un revitalizant extrem de eficient pentru vârstnici, deoarece sporeşte forţa fizică şi morală. De asemenea, se pot lua, timp de 1-2 luni, dimineaţa, 40 de picături de extract din muguri de mesteacăn pufos, la prânz – 40 de picături de extract din muguri de smochin şi seara – 40 de picături de extract din muguri de tei argintiu.

Introduceţi în meniul zilnic seminţele de chia şi fructele de goji, deoarece conţin triptofan, un aminoacid care combate insomnia şi stimulează relaxarea organismului.

Un masaj cu uleiuri din plante aromate (uleiul de levănţică sau de geraniu) poate fi, de asemenea, de ajutor în alungarea stărilor depresive.

Sursa: click.ro

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *