Vă recomandăm o salată extrem de sănătoasă și hrănitoare. Conține două ingrediente principale – avocado și ton, deosebit de bogate în substanțe nutritive: vitamine, fibre alimentare, grăsimi bune, proteine și antioxidanți.

Asemenea măslinelor, avocado conține grăsimi bune, acizi grași mononesaturați: acid oleic, acid palmitoleic și acid linoleic. Dietele bogate în grăsimi bune (precum dieta mediteraneană) ajută la scăderea colesterolului și prevenirea bolilor cardiovasculare.

Avocado este bogat în vitamine din complexul B și antioxidanți care luptă împotriva radicalilor liberi implicați în numeroase boli și procese patogene: luteină, criptoxantină, zeaxantină, beta și alfa-caroten.

Peștele ton este bogat în vitaminele B3 și B6. 113 g de ton furnizează 111% din doza zilnică recomandată de vitamina B12. Este o sursă excelentă de minerale: calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru, seleniu și mangan.

113 grame de ton conține 223% din doza zilnică recomandată de seleniu, un mineral cu un rol esențial în sistemul imunitar, sănătatea glandei tiroide și prevenirea cancerului. Aceeași cantitate de ton ne oferă 66% din doza zilnică necesară de proteine.

Tonul este o sursă bună de acizi grași esențiali Omega-3. Aceste grăsimi sănătoase sunt esențiale pentru reglarea sistemului inflamator al corpului și combaterea inflamațiilor excesive.

Salată de avocado și ton – rețetă

Ingrediente necesare:

• 2 conserve de ton mărunțit
• 1 avocado
• 1 ceapă
• 1 linguriță de mărar uscat
• ½ linguriță de muștar dulce
• sare și piper, după gust

Ingrediente opționale

• 1 măr roșu (opțional)
• 1 mână de nuci
• 1 lingură de zeamă de murături (sau apă)

Mod de preparare:

Avocado trebuie să fie copt bine, altfel va avea un gust neplăcut. Decojiți-l și pasați-l cu furculița sau cu instrumentul pentru piure, într-un bol încăpător.

Adăugați tonul mărunțit, ceapa tocată mărunt (și eventual nucile și mărul, dacă doriți). Amestecați bine și la final incorporați muștarul, zeama de murături sau apa, mărarul, sarea și piperul. Amestecați și serviți salata pe felii de pâine.

Articol relatat de portalul lataifas.ro