”Salata boeuf, un aliment complet, foarte bună pentru dietă cu o singură condiție”

Salata boeuf, la mare căutare în această perioadă, are benificii atât timp cât nu facem abuz. Nutriţionistul Mihaela Bilic a explicat pe pagina de socializare că acest preparat este bun pentru dietă, dar cu o singură condiţie, potrivit doctorulzilei.ro.

“Nu contează dacă e cu vită sau cu pui, contează câtă maioneză are! Despre salata boeuf e vorba, dacă nu aţi ghicit. Un preparat care se vrea dietetic prin definiţie (salată!) poate deveni o bombă calorică atunci când are maioneză din belşug. Maioneza înseamnă ulei şi fiecare lingură de ulei înseamnă 100 cal, indiferent de sortiment. Când e vorba de maioneză puteţi socoti 80 cal pentru fiecare lingură, adică echivalentul unei felii de pâine.

Salata boeuf (fie ea şi cu pui sau curcan în loc de vită) este un preparat de sezon care aduce laolaltă legumele şi carnea fierte, murăturile şi mazărea. Din punct de vedere nutriţional este un aliment complet, care conţine toate categoriile de nutrienţi: glucide, proteine şi lipide. Singura menţiune este să fiţi zgârciţi cu maioneză, ea trebuie doar să lege ingredientele, nu să le acopere. În felul acesta porţia corectă de salată boeuf înseamnă 2-3 linguri şi doar 300 cal, un aperitiv delicios pentru zilele de sărbătoare”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *