Proprietăţile ceaiului din frunze de gutui. Cum se prepară şi la ce foloseşte



gutui

Ceaiul din frunze de gutui, proprietăţi. Este un ceai mai puţin obişnuit, dar asta nu-l face mai puţin eficient decât alte remedii naturale atunci când vine vorba de combaterea unor probleme de sănătate precum tusea, diabetul sau hipertensiunea arterială.

Frunzele de gutui reprezentau o adevărată sursă de sănătate în Antichitate, cu ajutorul lor fiind tratate zeci de boli de medicii acelor timpuri. Însuşi Avicenna, autoritatea de necontestat în ştiinţele medicale de demult le utiliza nu numai pentru tratamentul pacienţilor săi, ci şi în scop profilactic, pentru prevenirea îmbolnăvirii.

În prezent, specilialiştii în biochimie studiază cu mult interes proprietăţile lor terapeutice, pentru a le pune în valoare efectele sanogene. În bună parte, beneficiile frunzelor de gutui se datorează acizilor organici, dintre care acidul quinic are cea mai mare concentraţie (aproximativ 72%), fiind urmat de acizii citric (circa 13%), oxalic, malic, fumaric şi shikimic.

În frunzele gutuilor se mai găsesc numeroşi alţi compuşi fitochimici cu acţiune antioxidantă şi antiinflamatorie dovedită, precum quercetina şi rutinul.

Ceaiul din frunze de gutui, proprietăţi. Utilizarea terapeutică a frunzelor

Diabetul zaharat

Infuzia din frunzele de gutui poate fi o soluţie simplă şi la îndemână pentru normalizarea nivelului de zahăr în sânge. Aceasta se prepară dintr-o lingură de frunze mărunţite la o cană de apă clocotită. După ce se răceşte, soluţia se filtrează şi se administrează porţionat, de trei ori pe zi.

Tuse şi astm

Infuzia din funze de gutui, uscate şi măcinate, preparată din dintr-o linguriţă la o cană de apă fierbinte constituie un remediu des folosit pentru calmarea tusei convulsive în cazul adulţilor, chiar şi în situaţiile grave. Şi-a dovenit utilitatea şi în crizele de astm.

Hipertensiune arterială

Frunzele de gutui conţin substanţe cu acţiune vasodilatatoare, ceea ce determină scăderea preiunii arteriale. Prin urmare, ele pot fi folosite pentru controlul hipertensiunii. În acest scop, ele pot fi folosite fie sub formă de macerat, fie sub formă de tinctură.

Infecţii gastro-intestinale şi diaree

Pentru a combate procesul inflamator de la nivel gastro-intestinal, se prepară următorul remediu din frunze de gutui: se pun cinci grame de frunze uscate în 200 ml de apă clocotită şi se menţine soluţia în baie de auri timp de 20 de minute; după ce se răceşte, se completează cu apă fiartă şi răcită până la volumul iniţial. Din această soluţie se iau câte două linguri de trei ori pe zi.

Utilizarea ceaiului din frunze de gutui în scop cosmetic

Infuzia plăcut parfumată din fruze de gutui este şi un extraordinar tratament pentru întărirea părului şi combaterea mătreţii. În formă concentrată, aceasta conferă o frumoasă nuanţă brună părului închis la culoare.

Sursa: adevarul.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *