Problema gravă de sănătate pe care o au cei care lucrează la birou

Foto: www.shutterstock.com

Dacă la muncă stai toată ziua în faţa unui monitor şi pleci de acolo cu dureri de cap, ochi obosiţi, vedere înceţoşată, iar gâtul te doare foarte tare, atunci suferi de ceea ce în engleză se numeşte „computer vision syndrome” (n.r. sindrom cauzat de timpul foarte mare petrecut în faţa calculatorului) informează gandul.info. Acesta apare la persoanele care stau mai mult de trei ore pe zi cu ochii în monitor.

Acest lucru se întâmplă majorităţii persoanelor. Se estimează că în jur de 70 de milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu această problemă. Cercetătorii consideră că acest sindrom este cea mai gravă afecţiune cauzată de locul de muncă a secolului XXI, potrivit The Guardian.

Dacă pentru noi nu se mai pot face multe lucuri, ar trebui, cel puţin, să ne educăm copiii în aşa fel încât să dezvolte o relaţie corectă cu computerul.

Un studiu făcut asupra unui număr de 642 de studenţi din Iran cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani a demonstrat că aproximativ 70% dintre tinerii care se încadrează în această categorie de vârstă petrec mai mult de două ore pe zi în faţa calculatorului. Mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu au declarat că au probleme cu vederea şi au dureri de cap, iar aceste probleme se agravau în cazul celor care sufereau de miopie sau hipermetropie.

Aceste probleme apar din cauza faptului că ochii sunt mai solicitaţi atunci când citesc informaţiile de pe ecranul calculatorului, având în vedere că imaginile de pe computer sunt formate din pixeli. Ochii trebuie să focuseze, să se relaxeze şi apoi să focuzeze din nou pentru a putea citi aceşti pixeli. Acest lucru conduce la suprasolicitarea muşchilor oculari.

De asemenea, atunci când lucrăm la calculator, nu clipim la fel de des cum o facem în mod normal, deci ochii nu mai sunt la fel de bine hidrataţi şi de aici senzaţia de iritare. Există anumite ecrane care conţin filtre speciale pentru stoparea acestui efect negativ asupra ochilor, însă în mare parte, monitoarele nu conţin aceste filtre.

În ceea ce priveşte distanţa pe care trebuie să o păstrăm faţă de monitor, aceasta trebuie să fie cuprinsă undeva între 46-66cm. De asemenea, este mult mai bine să privim la un monitor care se află cu 10-13cm mai jos decât ochii noştri, distanţă măsurată în raport cu centrul ecranului monitorului.

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *