Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea) – semnificaţii creştine

pogorarea-duhului-sfant

Mângâietorul, Duhul Adevărului, care pretutindinea este, şi pe toate le împlineşte, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorul de viaţă, acesta este Duhul Sfânt care s-a pogorât în chip de limbi de foc peste apostoli în ziua Cincizecimii, la 50 de zile de la Învierea Domnului.

„În ziua cea din urmă, Iisus a stat între ei şi a strigat: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”.

Aceasta a zis-o Iisus despre Duhul pe care aveau să-L primească acei ce cred în El. Duhul Sfânt este pace, şi atunci când o aripă a Sa ne atinge inimile, dulceaţa resimţită nu se poate grăi în cuvinte, nici se poate defini. Pentru că pacea pe care ne-o dă Dumnezeu nu este ca cea pe care ne-o dau oamenii sau bucuriile mărunte şi efemere ale lumii. Pacea Duhului Sfânt ne însufleţeşte toată fiinţa şi ne umple de iubire dumnezeiască.

Ce este Duhul Sfânt?

Duhul Sfânt este a treia Persoană nevăzută din Sfânta Treime. Este Cel care a trecut prin noi întocmai ca o suflare dumnezeiască şi ne-a făcut fiinţe vii. Este dulcea răcoare a celor osteniţi şi împovăraţi, este preînaltul adevăr care ne lămureşte stricăcioasa noastră înţelegere. Duhul Sfânt este  viaţă neîmbătrânitoare care ne eliberează din strâmtorarea veacului acesta pământesc. Este energie necreată, putere veşnic nouă care împrospătează pe cei întristaţi, şi este puterea din pieptul de lut al omului care atunci când se aprinde, îl face pe acesta să guste nemurirea.

Rusaliile – Prima sărbătoare creştină

Rusaliile, sau Pogorârea Duhului Sfânt este prima sărbătoare care a determinat formarea primelor comunităţi creştine după ridicarea Mântuitorului la cer. Pogorârea Duhului Sfânt a fost atunci ca o ploaie însufleţitoare care a curs peste toţi cei care au crezut în Hristos şi s-au botezat în numele Lui. Promisiunea lui Hristos a fost că atunci când se va ridica El de pe pământ la Cer, va trimite pe Duhul Sfânt pentru a-i îmbrăca pe apostoli cu putere de sus spre a propovădui în toată lumea cuvântul adevărului, adică Evanghelia lui Hristos. Nouă românilor ne-a revenit cinstea de a fi încreştinaţi de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat.

În ziua Cincizecimii, toţi apostolii erau adunaţi în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Toţi s-au umplut de Duh Sfânt. Şi au început să vobească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

Articol relatat de portalul lataifas.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *