Orașul din România care transformă gunoiul în energie electrică



statie-biogaz-seini

Sunt ani buni de când oraşele din întreaga lume duc o adevărată luptă pentru ecologizare şi pentru transformarea deşeurilor în resurse de energie. Descoperirile şi inovaţiile din ultimele decenii au contribuit la punerea la punct a tehnologiilor necesare pentru acest lucru şi tot mai multe comunităţi preferă să-şi transforme gunoaiele în energie electrică sau căldură.

O comunitate care a făcut această alegere este şi cea a oraşului Seini din județul Maramureș. Oamenii locului au găsit o soluție prin care să-și producă singuri curentul electric. De altfel, acest oraș este foarte cunoscut la nivel naţional pentru tradiția sa de creștere a animalelor, dar este şi una dintre cele mai poluate localități.

Și tocmai din acest motiv, autoritățile de aici au hotărât să pună la punct o instalație de biogaz care să transforme deșerile provenite de la fermele de animale din zonă în căldură și curent electric.

Ce beneficii are proiectul?

Beneficiile în urma realizării acestui proiect sunt duble. Pe de-o parte autorităţile locale fac o însemnată economie la factura de energie electric necesară pentru iluminatul public, iar, pe de altă parte, localnicii sunt încântați pentru că vor achita mai puțin pe căldură și electricitate. Lunar, Primăria are de achitat o factură de aproximativ 40.000 de lei pentru energie electrică şi căldură, iar această instalaţie va micșora substanțial această cifră.

Mai mult, mirosul insuportabil emanat de gunoaiele produse de ferme s-a redus considerabil în ultima vreme.

De departe însă, cel mai important aspect al acestei investiţii pare să fie cel ecologic. Sistemul pus la punct de autorităţi va rezolva probabil cea mai mare problemă a zonei : poluarea de la fermele zootehnice.

Oraș cu tradiție în creșterea animalelor, dar cu probleme de poluare

Oraşul maramureșean Seini are o lungă tradiţie în creşterea animalelor, însă tocmai acest lucru l-a plasat pe un loc fruntaş pe o listă neagră a celor mai poluate localităţi din ţară.

De-a lungul anilor, gunoiul produs de fermele zootehnice din zonă, dar şi de gospodăriile populaţiei, a afectat terenurile agricole şi întreaga zonă s-a transformat treptat într-o adevărată bombă ecologică. În ultimii ani, o parte dintre dejecţii erau transportate la o rampă de gunoi. Însă din cauza faptului că toate costurile pentru această procedură erau foarte mari, proprietarii de ferme s-au văzut nevoiţi să lucreze în pierdere pentru a face faţă tuturor cerinţelor.

Ani întregi au căutat autorităţile locale o soluţie, iar aceasta a venit sub forma unei finanţări de la Ministerul Mediului, prin Banca Mondială: o instalaţie de biogaz. Investiţia se ridică la 3 milioane de euro iar recepţia pentru ea s-a semnat în primăvara anului 2016.

Mai multe citiți pe Vocea.bzi



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *