”Nimic din cele ce se întâmplă nu le îngăduie Dumnezeu dacă nu iese din ele ceva bun” (Sfântul Paisie Aghioritul)



sfantul-paisie-aghioritul-590x401

– Parinte, sunt unii oameni, care deşi au auzit multe despre Hristos, nu au de gand sa se schimbe. Nu se întorc. Ce se intampla cu unii aceştia?

– Aceştia sunt intorşi mult în cealaltă parte (în cer) şi de aceea este nevoie de multă rugãciune, pentru a întoarce în partea cea bunã. Daca un om este bun şi îl doare inima pentru alţii, sã nu te temi pentru el. Dacã de exemplu cineva bea, joacă cărţi are şi alte patimi şi nu crede, dar cand vede un sarac, se intristeaza, se tulburã şi vrea sa ajute, sã nu te temi nici pentru acesta, pentru ca îl va ajuta Hristos. Dar daca cineva este nemilostív şi cu toate ca are multe bunuri, persista în nemilostivire şi se impietreşte şi mai mult, pentru unul ca acesta sã te temi.

lata, era o femeie in Austria, foarte bogata, care şi-a cheltuit toata averea ei la saraci. Dãdea aici dadea acolo, iar la sfârşit a rămas fara nimic. Nişte cunoscuţi de-ai ei au avut grija şi au dus-o la un azil de batrani elegant. Mergea acolo un cunoscut de-al meu şi-i vorbea despre Hristos, dar aceea nu credea. „Hai sa schimbăm discuţia„, îi spunea. În cele din urmă i-a apărut Însuşi Hristos, nu în vedenie, ci la aratare.

Apoi sa fi vazut la ea plans şi pocainţă.

Cum de n-am crezut atunci când imi vorbeai despre Hristos? spunea ea cunoscutului meu.

Cand venea acel cunoscut al meu şi-mi spunea sã fac rugãciune pentru ea, eu îi rãspundeam: „Nu, nu fac rugaciune pentru ea deoarece ea este îndreptăţită să primeasca ajutorul dumnezeiesc”.

Pana acolo a facut pogoramant Hristos incat a binevoit sa vina El Insuşi.

Aşadar sa avem răbdare in boli şi incercari pentru a primi o pensie fie ea cat de mica. Pentru ca nimic din cele ce se intampla nu le ingaduie Dumnezeu daca nu iese din ele ceva bun. Uneori Dumnezeu ingaduie sa se intample ceva unui om incat sa fim nevoiţi sa-l ajutam şi astfel sa scapam noi de ceva rau.

Cand eram la Stomio am coborat odata ln Koniţa şi ma intorceam la manastire incarcat cu multa greutate. Mergeam pe o carare abrupta şi stramta şi ma grabeam sa ajung repede deoarece soarele incepuse să apună şi nu voiam să-mi neglijez îndatoririle mele duhovniceşti.

Pe la mijlocul drumului insa vad inaintea mea pe cineva cu doi catari incarcati cu lemne. Unul cazuse de o parte a cararii iar celalalt de cealalta parte. Deja omul se afla in primejdie. Era firesc să-l ajut. Aşadar l-am ajutat şi i-am carat şi lemnele o bucata de drum. Omul sa bucurat. Mi-a spus mulţumesc de o mie de ori insa şi eu m-am bucurat ca l-am ajutat. Am intarziat cam vreo douazeci de minute. Am luat-o din nou la picior. Mai salvat, m-ai salvat! imi striga acela de departe.

Dar cand am ajuns in varf ce sa vad? La o distanţa de douazeci de minute de mers avusese loc o avalansa. Se desprinsesera nişte stânci şi o luasera la vale ca aruncate din praştie târând dupa ele copaci şi tot ce întalneau in cale.

Atunci am inteles că dacă nu m-aş fi oprit, as fi fost pierdut. Dumnezeu a iconomisit ca aceluia să-i cadă catârii, ca să mă izbăvesc eu. Şi pe deasupra imi mai şi multumea.

Atunci rn-am intors inspre locul de unde venisem Şi am strigat: „Mai izbăivit! M-ai izbăvit! Mulţumesc!”.

– V-a auzit, Părinte?

Nu, dar eu mi-am făcut datoria.

(Sfaturi duhovnicești – Părintele Paisie Aghioritul)



loading...
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *