Motivele psihologice ale îngrășării. Cum facem diferența dintre foamea reală și cea apărută pe fond emoțional



foame

Nu reușiți să scăpați de kilogramele în plus deși mâncați sănătos și faceți mișcare? De vină ar putea fi problemele emoționale. Mâncatul pe fond emoțional reprezintă consumul unei cantități mari de alimente ca răspuns la anumite stări sufletești.

Experții estimează că 75% din mâncatul în exces este cauzat de emoții. Oricine poate spune că la un moment dat s-a refugiat într-o farfurie plină cu mâncare, o pizza sau o cutie de înghețată. Fie că sentimentul de foame este sau nu prezent, adesea ne putem surprinde mâncând în preajma altor oameni, atunci când suntem stresați, deprimați, când ne plictisim sau când privim la televizor. „Mulți dintre noi am simțit pe parcursul timpului că mâncarea poate aduce confort, cel puțin pentru o perioadă scurtă. Ca rezultat, adesea mâncăm pentru a ne vindeca anumite probleme emoționale. Mâncatul poate deveni, astfel, un obicei în spatele căruia ne ascundem inconștient pentru a nu căuta soluții care pot rezolva efectiv problemele noastre emoționale”, explică Monica Burcea, psihoterapeut și trainer formator.

O mare parte a oamenilor, atât femei, cât și bărbați, sunt predispuși la a se îngrășa în ciuda faptului că încearcă să își mențină un regim alimentar echilibrat, sărac în calorii și respectă un program riguros al meselor. Mecanismele îngrășării sunt mai complexe decât am crede și sunt influențate de o gamă variată de cauze (factori genetici, biologici, regimul de viață sedentar, timpul efectiv acordat ingerării alimentelor).

 Diferența dintre foamea reală și cea apărută pe fond emoțional

Studiile psihologice efectuate de-a lungul timpului au arătat că există diferențe majore între foamea reală și creșterea apetitului pe fond nervos. Foamea reală este un fenomen fiziologic normal și este determinată de mișcările stomacului, în timp ce foamea emoțională apare chiar și atunci când există alimente în stomac. Foamea emoțională este adesea asociată cu senzații de neliniște, de nervozitate, de agitație și aceste senzații scad abia în momentul în care se ingeră din nou alimente. Aceasta este și cauza pentru care, de multe ori, apar sentimente de vinovăție, frustrare, după ce au fost consumate alimente în exces. „O cauză mai puțin adusă în discuție, atunci când vorbim de fenomenul acumulării țesutului adipos, este cea psihologică. Există motive psihologice profunde care determină îngrășarea și de care ar fi indicat să ținem cont atunci când decidem să ne supunem organismul curelor de slăbire radicale, pentru că putem avea surpriza obținerii de rezultate doar pe termen foarte scurt”, adaugă psihoterapeutul Monica Burcea.

Mai multe citiți pe doctorulzilei.ro



loading...
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *