Leon Dănăilă, geniul neurochirurgiei româneşti: „Când operezi pe creier, dacă nu te gândeşti la Dumnezeu să-ţi trimită o mână de ajutor, bolnavul este pierdut“

Academicianul Leon Dănăilă, unul dintre cei mai mari neurochirurgi pe care i-a dat medicina românească, operează şi la 82 de ani, la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar Arseni, reuşind operaţii remarcabile.

Acad. prof. dr. Leon Dănăilă este considerat în mediile academice internaţionale cel mai bun neurochirurg din Europa şi figurează alături de Einstein printre cele 500 de genii ale secolului 21 Impreuna cu Dr.biolog Viorel Pais, dupa 30 de ani de studii si cercetari a descoperit o noua celulă în creier. 

„Mi-am ales cariera de medic pentru a dărui cu generozitate şi dragoste şanse de viaţă tuturor oamenilor suferinzi. Profesia medicală are o dublă origine: cerească şi pământeană. Ţara care nu are medici suficienţi trebuie să-şi dubleze cimitirele“, spune academicianul. A scăzut rata mortalităţii în operaţiile pe creier de la 50-60% la doar 3-4%, a introdus microscopul operator şi a fost primul în România care a făcut operaţii pe creier cu laser.

„Weekend Adevărul“: Cum era copilul Leon Dănăilă, cum vă jucaţi şi cum a fost copilăria dumneavoastră?

Acad. prof. Dr. Leon Dănăilă: Părinţii mei au fost de condiţie foarte modestă, mama avea patru clase elementare, iar tata nu ştia carte, dar era un om foarte activ. El dorea să devină primarul Dărăbanului, dar a venit războiul  şi nu a mai reuşit. Mă jucam cu toţi copiii de pe uliţă şi de prin alte părţi şi eram prieten cu toată lumea, nu exista duşmănie între noi, a fost o perioadă care sigur că nu se va mai întoarce niciodată, dar pe care eu o regret prin faptul că ne-am simţit foarte bine. Deşi în mediul acesta întotdeauna am simţit foamea, frigul, lipsurile, eu nu le-am dat mare importanţă. Când eşti copil mai puţin îţi dai seama, dar părinţii mei au fost foarte muncitori şi totdeauna m-au învăţat nişte lucruri foarte importante. În primul rând m-au învăţat că este foarte importantă pentru om credinţa, biserica.

Eu mergeam tot timpul la biserică, credeam foarte mult în Dumnezeu şi mă rugam tot timpul înainte şi după masă şi spuneam „Tatăl nostru“. Am realizat că te ajută credinţa şi că Dumnezeu nu lasă cu mâna goală pe cel ce i se roagă. Sigur că această credinţă este importantă nu numai în perioada copilăriei, dar şi în perioada ulterioară. Chiar şi în prezent sunt foarte credincios şi mă rog uneori în momente care sunt mai puţin prielnice pentru aşa ceva. Dar în gând îmi spun ruga şi mă gândesc la Dumnezeu şi el mă ajută.

SCULPTORUL DE CREIERE

Este un lucru fabulos faptul că dvs., încă de copil, v-aţi conectat prin intermediul rugăciunii cu Dumnezeu şi v-aţi păstrat toată viaţa această seninătate care vă face să fiţi atât de iubit. Am auzit oameni care spun „Dănăilă este un sfânt în viaţă“, aveţi această aură a unui călugăr, care este senin, binevoitor, este plin de dragoste pentru semenii lui. Oare de ce lumea aceasta încrâncenată şi rea nu reuşeşte să se conecteze cu Dumnezeu? V-aţi gândit, când umblaţi cu mâinile prin creier, oare ce piesă lipseşte de nu se poate conecta cu Dumnezeu acest creier al oamenilor?

După mine, totuşi, majoritatea sunt credincioşi, au conştiinţa existenţei lui Dumnezeu, fiecare individ e conectat la conştiinţa universală şi această conştiinţă îi ajută să depăşească anumite obstacole pe care le întâlnesc în viaţă. Când operez şi am momente foarte dificile în timpul operaţiei, mai ales că noi (n. r. – neurochirurgii) lucrăm pe creier, un organ atât de nobil, cea mai complexă materie din Univers, ajungi în anumite puncte în care dacă nu te gândeşti la Dumnezeu să-ţi trimită o mână de ajutor, bolnavul este pierdut. Noi lucrăm cu vieţile oamenilor, nu urmărim doar tratarea unui bolnav, ci şi calitatea vieţii după tratament. El trebuie să devină un om apt pentru muncă, un om neparalizat, care să poată vorbi, să poată judeca, să poată lua decizii.

Toată viaţa dvs. se învârte în jurul acestui organ, creierul. Când v-aţi intersectat prima oară în viaţă cu creierul unui om, când aţi luat contact fizic cu creierul unui om? Cum vă amintiţi momentele de început?

Când eram student am făcut stagiul la Bicaz, acolo erau foarte multe accidente şi acolo am văzut primele operaţii pe creier, care m-au mirat foarte mult fiindcă în facultate nu prea am participat la astfel de intervenţii chirurgicale. Mi-a plăcut atunci răbdarea cu care trebuie să operezi acest organ şi nu numai. Chirurgul trebuie să fie foarte răbdător, să aibă simţ estetic, să aibă talent şi, mai înainte de toate, trebuie să aibă har. Trebuie să fie inovativ şi inventiv, pentru ca atunci când în operaţie se iveşte vreo complicaţie să ştie să o rezolve în condiţii optime.

TEST PENTRU VIITORII CHIRURGI

Sunt foarte multe cazuri de malpraxis, chirurgi care fac greşeli. Dvs. aţi propus Ministerului Sănătăţii un fel de test-chestionar pentru chirurgi.

Împreună cu profesorul Golu, care este psiholog, am propus ca cei care doresc să facă chirurgia să fie testaţi. De ce atunci când lucrezi pe om şi viaţa omului este în pericol să nu fie testat chirurgul, dacă are aptitudini? Unii fac chirugie pentru că aud că e bănoasă, interesantă, spectaculoasă. Acest test l-am trimis la o revistă de chirurgie, dar mi l-au respins, au spus că nu pot să-l publice. Apoi, eu am publicat o carte despre tumorile cerebrale şi acolo este inserat. Nici pe plan internaţional nu există astfel de teste care se aplică unuia care termină o facultate de medicină şi care vrea să urmeze chirurgia.

Aţi ajuns din întâmplare neurochirurg, în condiţiile în care toţi fugeau de neurochirugie din multe motive. Această întâmplare a fost de bun augur pentru cariera dumneavoastră. Cum aţi făcut să schimbaţi la 180 de grade rata de mortalitate uriaşă şi să o aduceţi la un nivel atât de scăzut?

Profesorul Arseni (n. r. – Constantin Arseni, unul din fondatorii şcolii româneşti de neurochirugie) nu dădea la nimeni voie să intre în arhivă, noaptea lua cheia cu el, iar în timpul zilei dădea cheia la o secretară. Într-o zi, am rugat-o pe domnişoara respectivă să-mi dea şi mie cheia de la arhive. Şi atunci am făcut o statistică, pe care o am şi acum, fiindcă atunci când faci o afirmaţie trebuie să fii foarte precis în date. Am găsit o mortalitate de circa 50-60 la sută, o mortalitate foarte mare, aşa era situaţia în toată ţara.

Profesorul Arseni a fost o personalitate, a făcut mult pentru neurochirugie, dar în domeniul tehnicii operatorii era puţin depăşit. În afară de revistele ruseşti, mai veneau şi reviste din America şi citeam că cele mai complicate operaţii ajung la o mortalitate de 3 ori 4 la sută. Şi atunci mi-am pus problema că vreau să mă duc şi eu să văd cum fac ei, cum operează. Am obţinut o bursă şi am ajuns în America, la New York. Am văzut o altă tehnică operatorie, tumorile nu se scoteau cu degetul, ci cu microscopul operator, care măreşte, luminează câmpul operator şi te ajută să păstrezi zonele importante şi vasele de sânge, care sunt extrem de importante.

„Eu, când mă întorc în România, vreau să operez bolnavi“

Aţi ajuns la New York şi există un moment fabulos când v-aţi dus la şeful acelui spital, care vă trimisese într-un laborator cu nişte borcane cu creier de şobolan, şi i-aţi spus „Domnule, eu am venit să operez pe creier“.

Eu acum mă mir ce curaj am avut, nu atunci. Când am văzut că mă duce în laboratorul respectiv, am stat o zi, am stat două, după care i-am spus profesorului de acolo că am venit aici să învăţ neurochirurgie deoarece eu, când mă întorc în România, vreau să operez bolnavi. S-a supărat pe mine, a vorbit şi cu secretara lui să nu mă ajute la primirea banilor de bursă, să-i depună la o bancă, dar m-am descurcat până la urmă. Apoi am vorbit cu un profesor, care era un neurochirurg foarte bun, care a dat un telefon la Washington, a cerut permisiunea şi au fost de acord.

Sunt momente istorice

Eu mă mir şi acum când mă gândesc că eram pentru prima oară în America şi să contrazici un profesor…Aveam deja o experienţă neurochirurgicală şi voiam doar să văd tehnica, scriam totul pe caiet.

Aţi povestit cum medicii americani aruncau mănuşile, iar dvs. aici le peticiţi.

A fost o perioadă foarte dificilă, nu doar la Bucureşti, ci în toată ţara, bani erau puţini, ca întotdeauna. Bani nici nu o să fie mai mulţi vreodată ca să dotezi secţiile de chirurgie susţinute de stat fiindcă bugetul este mic, aşa a fost acum 40 de ani, aşa este şi acum fiindcă noi nu avem industrie, baza bugetului unei ţări constă în producţie, în industrie. Aşa că nu ai de unde plăti pe medici, să achiziţionezi aparatură modernă, nu ai nimic.

SUFLETUL, ENERGIA CREIERULUI

V-aţi pus întrebarea unde o fi ceea ce se cheamă suflet, v-aţi gândit în ce cotlon se găseşte?

Sigur, în decursul istoriei sufletul a fost localizat la inimă. Creierul este însă cel care dă naştere la conştiinţa individului, în creier este localizat acest spirit şi viaţa spirituală a omului este elaborată de creier. Descartes a spus că este localizat sufletul omului la nivelul glandei pineale. Sufletul este o energie care este emanată de către funcţia întregului creier. Au fost unii savanţi care au spus că sufletul moare odată cu creierul, nu a convenit clerului şi din această cauză au fost excomunicaţi, au plecat din ţară la presiunea bisericii.

Mai multe citiți pe Adevarul.ro

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *