Legenda lacului din România care nu îngheață niciodată



Ochiul-Beiului-2

Un loc misterios din România este Lacul Ochiul Beiului din Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița, la limita Munților Aninei cu Munții Locvei (județul Caraș-Severin). Lacul, de o culoare aproape ireală, primește apă de la un izvor carstic subteran, scrie mistere-romania.info.

Lacul este monument al naturii, protejat, iar accesul turiștilor este destul de ușor. Lacul Ochiul Beiului este situat într-o zonă de o sălbăticie impresionantă din Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița, la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, la o altitudine de 310 metri. Forma lacului este a unui crater cu adâncimea de 3,6 metri, iar apa este atât de curată, încât păstrăvii care înoată agale pot fi admirați în toată splendoarea lor.

Interesant este că acest lac nu îngheață niciodată, temperatura apei rămânând constantă tot timpul anului, între 4 și 8 grade Celsius. Acest lucru face ca păsările migratoare, stârcii cenușii ori rațele sălbatice, în loc să plece toamna spre țările calde, rămân aici peste iarnă, informează agerpres.ro.

Legenda spune că la Lacul Ochiul Beiului, în noaptea de Sânziene, în jurul acestuia se strâng ielele, care sunt foarte frumoase și care îi vrăjesc pe bărbați prin farmecul lor. Lacul, însă, s-a format după ce, în urmă cu câteva sute de ani, fiul unui renumit bei ce domnea asupra ținutului, în timp ce se afla la vânătoare, s-a îndrăgostit de fiica unui păstor. Acest lucru nu a fost pe placul beiului, fapt pentru care a ordonat ca fata să fie omorâtă.

De atâta amărăciune, fiul beiului a vărsat atâtea lacrimi, încât a umplut lacul ce astăzi îi poartă numele, dar și culoarea ochilor tânărului. Disperat că fata nu mai poate fi readusă la viață, fiul beiului și-a pus, în același loc, și el capăt zilelor. De altfel, lacul are forma unui crater oval sau a unui ochi cu diametrul de circa 20 metri.

Lacul Ochiul Beiului este poziționat aproape de cele trei cascade ale râului Beușnița, rezervația naturală cu aceleași nume, iar împrejurimile sălbatice ca și ruinele cetății medievale Ilidia din apropiere, constituie unul din cele mai frumoase puncte turistice din Banat.

Transparența apei și culoarea turcoaz, aproape ireală, fac din lac un loc de poveste, unde umbrele legendelor, pădurea de brad și cerul se oglindesc, iar după câteva minute petrecute în jurul acestuia, stresul, lumea agitată, neajunsurile, cu toate dispar fără urmă. Se spune că românii, dacă ar trece măcar o dată pe an prin această zonă, ar fi mult mai sănătoși, iar depresia, o boală tot mai la modă, ar rămâne o necunoscută.



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *