Leacuri din grădină: TOPORAŞI



toporas

Toporaşii, vestitorii primăverii, alături de alte flori, sunt cunoscuţi încă de pe vremea Greciei Antice, pentru frumuseţea lor, dar şi pentru efectele terapeutice.

Floarea echinocţiului (Viola odorata), o mică plantă perenă, numită astfel pentru că înfloreşte în preajma producerii fenomenului astronomic şi denumită popular toporaş, violetă, tămâioară, floare domnească, face parte din familia Violaceae, ce cuprinde între 500-600 de specii. Este originară din Europa şi din Asia şi o putem găsi în păduri şi parcuri, însă poate fi, şi chiar este, cultivată şi în grădini.

Între caracteristicile toporaşilor se numără şi faptul ca aceştia cresc în grupuri, florile sunt în mod normal de culoarea violet închis sau alb, au un miros aromat-dulce şi un peţiol destul de lung. Frunzele sunt în formă de inimă, florile pot ajunge până la o înălţime de circa 3 cm, iar planta se înmulţeşte prin stoloni.

O caracteristică mai deosebită este că această plantă produce flori atât primăvara, cât şi toamna, dar florile sunt diferite. Primăvara florile ei sunt pe deplin formate şi parfumate şi nu produc nicio sămânţă, în timp ce în toamna, aceste flori sunt foarte mici şi nesemnificative, ascunse printre frunze, fără miros şi produc seminţe din abundenţă. Astfel de plante sunt numite cleistogamous şi toate sunt auto-fertilizante, potrivit site-ului botanical.com. Fructul este o capsulă plină cu seminţe.

Florile de toporaş conţin: uleiuri volatile, rezine, viola-cvercetina, violamina — o substanţă colorată albastră, acid acetil — salicilic, mucilagii, zaharuri, substanţe minerale; frunzele de toporaş conţin: ulei volatil de culoare brună, format din esteri metilici ai acidului salicilic şi nonadienol; rizomii şi rădăcinile de toporaş conţin: saponozide, un alcaloid — odorantina, uleiuri volatile, principii amare, esteri ai acidului salicilic.

În scop terapeutic, de la toporaş se folosesc florile, frunzele, rădăcinile şi rizomii speciei, cele din urmă se culeg toamna în lunile august-septembrie. Din rădăcina plantei se prepară decoctul de toporaşi. Toate părţile recoltate şi uscate ale plantei se păstrează separat în pungi de hârtie (flori, frunze, rădăcini).

Florile şi frunzele au un gust dulceag, mucilaginos şi se culeg în martie-aprilie. Părţile aeriene ale plantei şi mai ales florile sunt recomandate în tratamentul afecţiunilor căilor respiratorii (bronşită, pneumonie, astm bronşic) datorită proprietăţilor emoliente, fluidificante şi expectorante, ajutând la vindecarea tusei şi eliminarea mucozităţii vâscoase de la nivelul aparatului respirator.

Infuzia concentrată de flori (5 linguriţe la o cană cu apă) se poate utiliza ca apă de gură, datorită proprietăţilor odorizante sau pentru gargarism, în caz de amigdalită. Florile sunt şi un bun laxativ.

Frunzele proaspete se pretează atât pentru administrare internă, cât şi externă, în special pentru cancerul de colon, gât şi limbă. Ele mai prezintă efecte uşor sedative şi hipnotice, dovedindu-se de folos în stări de agitaţie şi în caz de insomnie. Pentru a obţine aceste efecte, frunzele proaspete sunt infuzate zilnic şi consumate ca şi ceai.

De asemenea, ceaiul de frunze sau de frunze şi flori atenuează simptomele specifice migrenelor şi ale reumatismului. Extern, medicina populară utilizează frunzele de toporaşi fierte în oţet, sub formă de cataplasme, în gută, aplicându-se în zonele afectate de această boală.

Rădăcinile şi tulpinile sunt un bun vomitiv şi purgativ. Părţile subterane ale toporaşilor, rădăcini şi rizomi, prezintă efecte expectorante, secretolitice, laxative, depurative şi hipotensive. Ele ajută la neutralizarea toxinelor din organism şi la eliminarea lor pe cale renală şi intestinală.

Ceaiul de rădăcini şi rizomi de toporaş se mai administrează în constipaţiile uşoare sau ocazionale, în cazurile uşoare şi medii de hipertensiune şi în afecţiunile pulmonare. Ca adjuvant, ceaiul din rădăcini de toporaşi se mai poate utiliza în completarea tratamentelor specifice leucemiei.

Saponozidele, prezente mai ales în părţile subterane ale toporaşilor, prezintă efecte uşor hemolizante, conducând, într-o oarecare măsură, la scăderea nivelului eritrocitelor din sânge. În aceste situaţii, se indică un tratament cu această plantă pentru cel mult 10 zile consecutive dintr-o lună.

În scopul îngrijirii tenului, din flori se poate prepara o loţiune nutritivă, care se potriveşte oricărui tip de piele. Loţiunea se obţine din fierberea a 500 ml lapte, la care s-a adăugat un pumn de flori de violete. După 15 minute de infuzare, lichidul se strecoară, iar soluţia obţinută se aplică pe ten cu ajutorul unui tampon.

În anemiile avansate, este bine să se evite recurgerea la această plantă. Preparatele din rădăcină de toporaşi fiind uşor iritante pentru stomac, nu se indică a fi folosite de către bolnavii de gastrită sau de ulcer gastric. (foto aradeanca.com)

Articol relatat de portalul agerpres.ro.



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *