Îngrăşăminte din bucătărie pentru plantele tale



ingrasaminte-naturale

Secretul plantelor viguroase, care înfloresc abundent, constă în hrana bogată în minerale. Nu e nevoie să cauţi soluţii complicate prin florării. Cu puţin zaţ de cafea sau coji de ouă, le poţi pregăti plantelor tale un adevărat festin, natural şi sigur.

Cojile de ouă

Şi plantele au nevoie de calciu în perioada de creştere, pentru dezvoltarea rădăcinilor. În plus, calciul le ajută să reţină potasiul, un element care contribuie mai târziu la creşterea crenguţelor noi.
► În ghivece: adaugă în pământ o linguriţă de coji de ouă pisate fin, ori de câte ori plantezi o nouă floare.
► În grădină: toamna şi iarna, risipeşte cojile de ouă printre straturile de legume şi de flori. Primăvara,
le vei săpa odată cu pământul şi vor hrăni rădăcinile plantelor.

Zaţul de cafea

Este un fertilizant excelent, dar trebuie să-l foloseşti cu măsură şi numai pentru anumite flori. Două-trei linguriţe de zaţ la începutul verii şi al toamnei sunt suficiente pentru plantele de la ghiveci. În jurul plantelor din grădină, se adaugă cantităţi mai mari şi se sapă odată cu pământul.
► În ghivece: doar pentru plantele care iubesc solurile acide, cum ar fi azaleea, camelia, gardenia, citricele, anthurium, gloxiniile sau violetele africane.
► În grădină: se împacă foarte bine cu panseluţele, primulele, hortensiile, trandafirii, pepenii şi cartofii.
Zaţul de cafea îndepărtează melcii, iar dacă mucegăieşte în zilele ploioase, nu dăunează plantelor.

Oţetul de mere

Adaugă o linguriţă de oţet de mere într-un litru de apă când uzi trandafirul chinezesc sau azaleea. Foloseşte această soluţie o dată sau de două ori pe lună numai când observi că frunzele plantelor şi-au pierdut strălucirea.
► În ghiveci: se foloseşte cu prudenţă pentru plantele lemnoase şi cele care preferă solul acid.
► În grădină: un litru de soluţie cu oţet este bun la rădăcina trandafirilor şi a hortensiilor, o dată pe lună.

Sursa: unica.ro



loading...
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *