Îndrăzneala de a sfida știința și soarta: Monica Radu, femeia care a purtat trei sarcini în scaun rulant. Acum face ca accidentul ei să schimbe și viețile altora

Monica Radu are 44 de ani și jumătate din ei i-a petrecut într-un scaun rulant. Era studentă în ultimul an la Facultatea de Litere din București când un accident de mașină i-a fracturat coloana vertebrală.
Are trei copii: Petru (17 ani), Ioan (15 ani) și Ilinca (11 ani), a iubit, a muncit, construit o casă, a plantat un copac, a divorțat, iar acum s-a mutat cu serviciul din Cornu în București, împreună cu Ilinca.

Accidentul avea să îi schimbe viața acum 22 de ani. De curând, de când a publicat volumul „Dantele interioare”, Monica face ca accidentul ei să schimbe și viețile altora.

O poveste care te inspiră, în câteva minute de lectură.

*NB: O înțelegere între părinții lor face ca fotografiile copiilor să nu potă fi făcute publice

De ce ai scris Dantele interioare?

M-am întrebat într-o zi care ar fi fost vocația mea dacă nu se întâmpla accidentul. Și mi-am dat seama că nu mă mai interesează acest răspuns. Așa că m-am întrebat ce aș putea face acum. M-am foit un pic să mă gândesc: poate profesor, dar eu interacționez bine cu grupuri mai mici, nu cu întregi clase de studenți.

Apoi mi-am identificat rostul de a transmite oamenilor că pot mai mult decât știu ei. Așa încât zilele trecute am fost fericită când cineva a venit să îmi pună niște întrebări pentru că nu discutase niciodată cu cineva în scaun rulant. A avut curaj. Mă bucur că a întrebat, fiindcă este semn că s-au schimbat lucrurile. În doar câțiva ani.

Eu am avut prima mașină adaptată și primul permis auto special din județul Prahova. Și sunt 12 ani de atunci. La fel autorizația de parcare, cea care ne dă nouă permisiunea de a ocupa locurile speciale, dacă le găsim libere, este prima eliberată în județ, are numărul 1.

Dar, de departe, cel mai fabulos mi se pare că oamenii s-au relaxat atât de mult cu subiectul încât mă trezesc cu vreun coleg care-mi spune cât de mult îi lipsește mișcarea și cum s-a săturat până peste cap de jobul ăsta care îl ține toată ziua în scaun. Și eu mă minunez și mă uit la el cu toată empatia.

Povestește-mi despre casa copilăriei tale, de la Cornu!

Pentru mine, casa copilăriei este la bunici. Mă opream des la ei când treceam de la școală acasă. Nu prea rămâneam să dorm la ei, dar când se întâmpla mamaie îmi deschidea ușa camerei bune, unde ținea la uscat floarea de tei. Îți imaginezi cum mirosea înăuntru. Mi-aduc aminte că mamaie venea și mă învelea cu un cearșaf. Era frig, dar mi-era bine.

citeste continuarea pe life.ro

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *