Fenomenul produselor lactate contrafăcute ia amploare. Cum diferențiem brânza naturală de cea cu grăsimi hidrogenate, nocive pentru organism

Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere o nouă lege a laptelui prin care să separe produsele tradiționale de cele făcute din grăsimi hidrogenate. Pericolul este cu atât mai mare cu cât branza făcută din prafuri şi grăsimi este greu de identificat, iar consumatorii se orientează de multe ori după preţul cel mai mic.

Puțini oameni își dau seama dacă brânza este naturală sau nu.

Oana  Dobrescu,  jurnalist TVR: „Avem două sortimente de brânză cu același procentaj de grăsime. Diferența este că una este făcută din lapte, iar cealaltă are grăsimi hidrogenate. Pentru a vedea diferența dintre ele, le voi introduce în apă. Cea din lapte va rămâne întreagă, iar cea din grăsimi hidrogenate se va descompune. Pentru a vedea diferența dintre un cașcaval din grăsimi hidrogenate și unul natural, prăjim brânza în tigaie. Diferența este că grăsimea hidrogenată se va topi aproape în totalitate, iar cașcavalul din lapte natural își va păstra forma și elasticitatea.”

Pericolul pentru consumatori este uriaș. Mai ales dacă pe eticheta apare lapte, în loc de grăsimi hidrogenate.

Lygia Alexandrescu, medic nutriționist: „Cel mai mare pericol este colesterolul, sunt grăsimi saturate și hidrogenate și toate acestea se depun pe vase, cresc trigliceridele, toate aceste valori crescute duc la hipertensiune, boală coronariană, boală de inimă.”

Ministerul Agriculturii, Protecția Consumatorilor și Autoritatea Sanitar Veterinară le-au declarat război falsificatorilor de brânză. Până acum, s-au făcut controale în 12 judete. 40 la sută dintre cei verificați utilizau grăsimi hidrogenate pe post de brânză, cașcaval sau unt. Amenzile depășesc 600 de mii de lei. Ministerul Agriculturii își dorește ca noua lege a laptelui să protejeze consumatorii.

Față de anul trecut, când echipele de control au avut acțiuni în doar 5 județe, acum vor fi verificați comercianții din toate cele 42 de județe ale țării. Nereguli au fost descoperite atât în zona patiseriilor, cofetăriilor și restaurantelor, cât și în supermarketuri

Mai multe pe stiri.tvr.ro.

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *