Efectele tămăduitoare ale usturoiului



usturoi

Usturoiul este una din cele mai vechi plante cultivate din lume. A fost menționat pentru prima oară într-un tratat medical sanscrit, cu 5000 de ani în urmă. În Egiptul Antic usturoiul era considerat a fi de mare preț – a fost găsit printre obiectele prețioase din mormintele faraonilor și este atestat faptul că era administrat sclavilor care lucrau la construcția piramidelor pentru a le imbunătăți rezistența la efort. Este cunoscut faptul că grecii și romanii îl consumau înainte de începerea bătăliilor.

De asemenea se poate afirma despre usturoi că este cea mai studiată plantă medicinală din lume. Numai în ultimii cincisprezece ani s-au făcut nu mai puțin de 200 de cercetări clinice și de laborator, despre efectele sale terapeutice, record neatins de nici o altă plantă medicinală de pe glob. Virtuțile gastronomice ale usturoiului pălesc în fața uluitoarelor sale aplicații în medicinăÎn Europa, cu 2500 de ani în urmă, Dioscoride, Galen și Hipocrate lăudau calitățile medicinale ale usturoiului, cu care tratau bolile de plămâni, tulburările de circulație și tumorile albe. În Evul Mediu, alchimistul-alchimist Paracelsus considera usturoiul, alături de câteva uleiuri esențiale aduse din Arabia, ca fiind singurele remedii cu adevărat eficiente contra epidemiilor de ciumă.

Pasteur, părintele microbiologiei și unul din fondatorii medicinii moderne, a fost uluit de proprietățile medicinale ale usturoiului, pe care l-a recomandat ca antiinfecțios în primul război mondial.

Usturoiul este o plantă populară în cultura românească: este folosit ca ingredient în multe rețete culinare datorită aromei sale specifice și gustului pe care îl conferă bucatelor în care este adăugat.

Usturoiul conține:

  • Magneziu
  • Vitamina B6
  • Vitamina C
  • Seleniu
  • Calciu
  • Acid folic
  • Flavonoide
  • Alicină
  • Fosfor
  • Vitamina B1
  • Cupru

Datorită acestor componente usturoiul are o mulțime de beneficii asupra sănătății. Dintre acestea amintim:

  • Consumul regulat de usturoi, spun cercetătorii, are capacitatea de a regla tensiunea dilatând vasele de sange și dizolvând cheagurile de sânge. Dacă aveți tensiunea ridicată sau vreți să preveniți această stare, puteți consuma zilnic sau o dată la două zile usturoi într-o cantitate moderată.
  • Consumul de usturoi ajută organismul să regleze nivelul de colesterol rău care, în timp, poate avea efecte negative asupra sanătății inimii și a sistemului circulator. Usturoiul previne formarea plăcilor de aterom (grasimi depozitate pe pereții vaselor de sânge) și poate stabiliza plăcile de aterom deja formate, prevenind infarctul, arteroscleroza, accidentele cardio vasculare sau alte afecțiuni asemănătoare.
  • Pentru că usturoiul scade colesterolul din sânge, stimulează digestia și metabolismul, fiind astfel aliatul oricărei cure de slăbire.
  • Consumul de usturoi stimulează testiculele să secrete mai mult testosteron, hormonul masculinității, hormone responsabil cu creșterea masei musculare și a apetitului sexual.
  • Datorită vitaminelor numeroase pe care le conține, usturoiul este un antioxidant puternic care previne oxidarea celulelor, apariția bolilor cardiovasculare.
  • Usturoiul este aliatul răcelilor datorită proprietăților sale antivirale și antibacteriene dar este si un întăritor al sistemului imunitar, prevenind instalarea gripelor în anotimpurile reci.
  • Un studiu recent a arătat că un consum regulat de usturoi și de ceapă poate preveni apariția cancerului la stomac, colon, piele, oral și la sân pentru că substanțele sale acționeazp ca inhibitori ai compușilor cancerigeni. Seleniul din compoziția usturoiului este un puternic anticancerigen.
  • Usturoiul este și un detoxifiant natural care ajută la eliminarea rezidurilor din sânge și din ficat.
  • Datorita proprietăților sale antivirale, antibacteriene, antifungice și stimulatoare a sistemului imunitar, consumul de usturoi poate fi un bun tratament în combaterea parazitilor intestinali.
  • Alicina din usturoiu acționează ca un antibiotic, antiviral și antifungic, tocmai de aceea, usturoiul este foarte bun in tratarea racelilor, a infectiilor, a bolilor de piele, vindeca negii, bolile de piele etc.

Cel mai bun este usturoiul crud, consumat în timpul mesei. El mai poate fi consumat sub formă de mujdei, macerat în alcool sau sub formă de tinctură.

Alegeți usturoiul autohton – e adevărat că este mai puțin arătos decât rudele lui din import, dar hai sa fim un pic patrioți!

Nu toată lumea suportă usturoiul la fel de ușor. Consumați cantități mici de usturoi sau de preparate pe bază de usturoi, mărind doza pe măsura ce vedeți că este bine suportat.

Au fost semnalate cazuri de persoane care s-au grăbit să consume mult usturoi, în idea obținerii unor efecte terapeutice rapide: s-au ales cu indigestii severe, vomă și arsuri gastrice, căpătând intoleranță la usturoi. Usturoiul nu este recomandat femeilor care alapteaza – anumite substanțe pe care le conține se transmit în lapte, dându-i un gust neplăcut și făcând posibile probleme gastrice ori intestinale la sugar. Usturoiul se va administra cu prudență persoanelor cu gastrită în fază de criză, precum și celor cu enterită ori cu colită de fermentație. Prudența este recomandată și în cazul persoanelor cu boli pulmonare însoțite de tuse seacă, sanguinolentă, unde poate amplifica inflamația.

Articol relatat de portalul actualitateaprahoveana.ro



loading...
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *