Deschid vasele de sânge și sunt bune pentru colesterol și tensiune. 4 ingrediente banale care fac minuni dacă sunt combinate

lamaie, usturoi si miere

Este prima cauză de mortalitate la nivel mondial și nu ține cont de vârstă. Poate apărea încă din copilărie, dezvoltându-se treptat odată cu înaintarea în vârstă. Primele manifestări clinice ale aterosclerozei apar după 40 de ani.

Această boală se manifestă prin dezvoltarea unor depozite de grăsimi pe pereții arterelor. Cu timpul, aceste depuneri se transformă în plăcuțe de aterom, care îngustează artera, împiedicând circulația normală a sângelui. Există, însă, un remediu naturist care desfundă arterele, stopând, astfel, evoluția bolii. Eficiența lui a fost dovedită în timp.

Trebuie, însă, să știi că în cazul în care arterele suferă de obstrucție severă, singura rezolvare o reprezintă intervenția chirurgicală. Cum obții remediul naturist care desfundă arterele.

Pentru a obține acest remediu ai nevoie de:

  • o rădăcină de ghimbir de 3-4 cm
  • 4 lămâi
  • 4 căței de usturoi mari
  • 1-2 linguri de miere, de preferat biologică
  • 2 litri apă

Odată pregătite ingredientele, te poți apuca de treabă. În prima fază, spală bine lămâile, care vor fi folosite cu tot cu coajă, și ghimbirul, apoi curăță usturoiul. Taie toate cele trei ingrediente în bucăți și introdu-le în blender.

Peste pasta obținută adaugă cei 2 litri de apă, apoi pune la fiert. Amestecă frecvent prin recipientul pus la fiert. Oprește focul la 4-5 minute după ce leacul a dat în fiert și lasă-l, apoi, să se răcească. Toarnă produsul obținut într-un recipient de sticlă și adaugă mierea de albine.

Cum se administrează remediul naturist care desfundă arterele
Pentru a desfunda eficient vasele de sânge blocate de plăcile de aterom, acest remediu trebuie administrat timp de trei săptămâni. Astfel, bea zilnic 250 ml din această licoare, cu cel puțin 2 ore înainte de masă. În restul timpului, păstreaz-o în frigider.

După scurgerea celor trei săptămâni poți face o pauză de o săptămână, după care poți relua întreg procesul de administrarea a remediului.

Citeste mai mult

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *