De ce se fac slujbe de pomenire și milostenii pentru cei adormiți?



coliva_in_biserica_02-600x400

Moșii de toamnă constituie un popas duhovnicesc în care ar trebui să medităm mai adânc la semnificațiile rânduielilor Bisericii pentru cei adormiți, dar și să învățăm să le împlinim corect, căci de-a lungul timpului au apărut obiceiuri străine de tradiția Sfintei Ortodoxii. În numeroase cazuri, credincioșii pun accent îndeosebi pe îndeplinirea unor cutume, unele chiar amuzante, uitând esențialul: rugăciunea, însoțită de faptele de milostenie făcute în numele morților celor ce au o reală nevoie de ajutor.

An de an, în prima sâmbătă a lunii noiembrie, Biserica a rânduit pomenirea de obște a tuturor celor din veac adormiți în dreaptă credință, zi numită în popor Moșii de toamnă. Prin aceasta ne arătăm iubirea către Dumnezeu, manifestată prin neuitarea și dragostea față de cei plecaţi dintre noi, ziua de pomenire oferindu-ne un binecuvântat prilej de a săvârși fapte bune în numele lor. Însă rugăciunile pentru ei pot fi, deopotrivă, un îndemn de a cugeta profund la moarte, socotită de Sfinții Părinți drept „cea mai înaltă filozofie a vieții”. Ne vine greu să acceptăm că petrecerea noastră pământească se va sfârși. Dar, dacă ne vom gândi adesea la moartea vremelnică a trupului, ne vom izbăvi de moartea cea veșnică. În societatea contemporană, ce exaltă plăcerile și bucuriile înșelătoare ale existenței biologice, îndemnul de a medita la moarte pare utopic. Cu toate acestea, Sfântul Ioan Scărarul glăsuiește: „cugetă la moarte și nu vei greși în veci”. Bătrânii noștri probabil aveau acces mai greu la astfel de cugetări, dar simțeau, aveau convingerea că moartea nu înseamnă dispariție, ci mutare într-o altă lume. Așa îmi explic de ce acordau o atenţie aparte soroacelor la care Biserica cheamă poporul să-și cinstească strămoșii. Îmi amintesc cu câtă grijă pregăteau bunica și mama coșul cu plăcinte, cozonac ori colaci. De cu seară, puneau la fiert grâul, veghindu-l cu dragoste și rugăciuni. Tot atunci se întocmeau pomelnicele.

Întocmirea pomelnicelor celor adormiți

Ați observat? Cei bătrâni au o memorie de invidiat. Aștern pe hârtie o mulţime de nume, într-o ordine doar de ei știută. Și acum întâlnesc asemenea mărturii ale neuitării, ale iubirii, purtate de mâini brăzdate de muncă și vremi, aduse cu lumânarea aprinsă către dumnezeiescul altar. Hârtiile cu numeroasele prenume așezate în coloane stau cuminți, așteptând să fie pomenite la Sfânta Proscomidie, Dumnezeiasca Liturghie și slujba parastasului. Vă mărturisesc că am lansat o provocare unor tineri: „Vă rog, scrieți toate rubedeniile voastre decedate, adăugând cunoștințe, colegi, prieteni, profesori trecuţi la Domnul”. Cu amărăciune, am constatat că rezultatul s-a arătat, de cele mai multe ori, dezamăgitor. Unii nu știau nici cum se numesc nașii de botez ori chiar străbunicii lor. Vedeți cât de important este să întocmești un pomelnic pentru cei adormiți? El adăposteşte un întreg arbore genealogic, alcătuit ad-hoc, dovedind puterea iubirii și a neuitării strămoșilor, mărturisind că moartea, oricât de dureroasă și înfricoșătoare s-ar arăta, nu ne desparte de cei dragi. Cred cu tărie că scrierea pomelnicului celor aflaţi în veşnicie reprezintă nu doar un act de cult, ci și de cultură, determinându-ne să nu ne uităm spița neamului.

Mărturii scripturistice și patristice în sprijinul rânduielilor pentru cei adormiți

Așadar, Moșii de toamnă constituie un popas duhovnicesc în care ar trebui să medităm mai adânc la semnificațiile slujbelor Bisericii pentru cei adormiți, dar și să învățăm să le împlinim corect, căci de-a lungul timpului au apărut obiceiuri străine de tradiția Sfintei Ortodoxii. În numeroase cazuri, credincioșii pun accent îndeosebi pe îndeplinirea unor cutume, unele chiar amuzante, uitând esențialul: rugăciunea, însoțită de faptele de milostenie făcute în numele morților celor ce au o reală nevoie de ajutor. Poate că din acest motiv unii tineri manifestă nedumerire sau chiar ezitare când îşi văd părinții sau bunicii preocupându-se constant de astfel de rânduieli.

De aceea, se cade să aducem câteva mărturii menite să ne întărească în convingerea că slujbele de pomenire pentru repausați sunt absolut necesare. Bunăoară, în Vechiul Testament găsim îndemnuri la milostenie în numele celor adormiți. Pe lângă rugăciuni stăruitoare, se cereau și pomeni. Tobit, spre exemplu, aflându-se în ultimele clipe de viață, i-a spus fiului său: „împarte pâinea ta la mormântul drepților, dar celor păcătoși să nu le dai” (Tobit 4, 7), adică facerile de bine să vizeze pe cei nevoiași, dar și cucernici, credincioși. Isus Sirah învață: „dărnicia ta să atingă pe toți cei în viață și chiar morților fă-le parte de ea” (Isus Sirah 7, 35). O altă dovadă a necesității rugăciunilor pentru cei din lumea cealaltă o găsim în Cartea a doua a Macabeilor (12, 12-46), unde se subliniază cât de greu cântăresc rugăciunea și jertfele în slobozirea lor de păcate: „drept aceea, sfânt și cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat”. În Noul Testament ni se vădește posibilitatea iertării chiar după moarte a unor păcate, excepție făcând cele împotriva Duhului Sfânt (Matei 12, 31-22). Sfintele evanghelii ne arată că Hristos a săvârșit nenumărate fapte minunate asupra unor persoane la rugămintea altora, iar cele trei învieri le-a înfăptuit mişcat de plânsul și rugăciunile celor dragi ai lor. Ni se adevereşte astfel că, prin mijlocirea credinței și a dragostei, multe se împlinesc, deoarece, ne spune Sfântul Apostol Pavel, nici măcar mormântul nu poate stăvili iubirea (I Corinteni 13, 8). Rugăciunile, milosteniile în numele repausaților devin, aşadar, o sfântă răspundere: „datori suntem să ne rugăm pentru frați” (I Ioan 15, 13).

Să amintim și câteva mărturii patristice, specificând că asemenea rugăciuni s-au săvârșit încă din Biserica primară, ele regăsindu-se în cele mai vechi liturghii cunoscute, ba chiar în Constituțiile Apostolice. Sfinții Părinți au lămurit în mod explicit necesitatea acestora: Sfântul Epifanie, trăitor în secolul V, spune: „pentru cei morți se fac pomeniri săvârșindu-se rugăciuni și milostenii”. Sfântul Chiril precizează că prin ele cei trecuţi dincolo „vor dobândi mare folos”, iar Sfântul Ioan Damaschinul afirmă cu tărie că rugăciunile orânduite în cadrul Sfintei Liturghii pentru cei adormiți „au un folos cât se poate de mare”. În fine, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne îndeamnă: „dacă vrei să-ți arăți iubirea față de acel adormit, atunci folosește milostenia, căci ea va învia pe cel răposat și-l va acoperi cu slavă”.

Așadar, rugăciunile și pomenirile săvârșite pentru cei adormiți ajută sufletele lor spre ușurarea de păcate pe care ei nu au mai avut răgazul să arate pocăință, îndreptare, nici fapte bune pentru înduplecarea Preamilostivului Părinte. Se înțelege că cei morți în necredință nu pot beneficia de roadele acestor mijlociri ale Bisericii, rânduite, după spusele aceluiași sfânt părinte, prin Duhul Sfânt.

Articol relatat de portalul doxologia.ro



loading...
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *