Cuvioasa Teodora de la Sihla ‒ 30 de ani de pustnicie, între stânci

Acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ales şi sădit în casa lui Dumnezeu. Căci, fiind însoţită cu bărbat, fericita Teodora nu a găsit odihnă sufletului ei până nu s-a făcut mireasă lui Hristos. Astfel, neavând ea copii, a părăsit cele trecătoare şi a îmbrăcat haina pocăinţei în Schitul Vărzăreşti din ţinutul Buzău.

Aici a sporit atât de mult fericita Teodora, în tăcere, în rugăciune şi ascultare, că în puţini ani a ajuns la măsura celor bătrâni, învrednicindu-se a se ruga din inimă şi a cunoaşte mulţimea ispitelor vrăjmaşului. Pentru aceea, toate maicile o iubeau şi se foloseau de smerenia, de nevoinţa şi de râvna ei.

Năvălind turcii pe Valea Buzăului şi arzând schitul lor, Cuvioasa Teodora s-a ascuns în munţi cu maica ei duhovnicească, schimonahia Paisia. Acolo s-au nevoit în post şi priveghere câţiva ani, răbdând bărbăteşte foamea, frigul şi alte negrăite ispite de la diavoli. Căci, întrarmându-se fericita cu rugăciunea cea de foc a inimii, pe toate le răbda şi se împărtăşea de mângâierile cele de taină ale Duhului Sfânt.

Răposând în munte maica ei duhovnicească, prin anii 1670-1675, Cuvioasa Teodora a fost călăuzită de Dumnezeu către Munţii Neamţ, în patria ei. Aici, închinându-se la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Neamţ, a fost trimisă pentru sfat la egumenul Schitului Sihăstria, ieroschimonahul Varsanufie. Acesta, înţelegând că doreşte viaţă pustnicească şi cunoscând cu duhul virtutea ei, a împărtăşit-o cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Apoi, dându-i călăuză pe duhovnicul Pavel, i-a spus:

‒ Du-te la pustie pentru un an de zile, în pădurile din Munţii Sihlei. De vei putea suferi, cu darul lui Hristos, greutatea şi ispitele cele cumplite ale pustiei, rămâi acolo până la moarte. Iar de nu vei putea răbda, retrage-te la o mănăstire de călugăriţe şi-ţi lucrează în smerenie mântuirea sufletului tău.

Căutând Cuviosul Pavel o chilie pustnicească părăsită pentru fericita Teodora şi negăsind, a întâlnit un sihastru bătrân, ce se nevoia sub stâncile Sihlei. Acesta, fiind văzător cu duhul, a zis:

‒ Nevoieşte-te, maică Teodora, în chilia mea, căci eu mă duc în alt bordei pustnicesc.

Deci, aşezând ieroschimonahul Pavel pe Cuvioasa Teodora în Munţii Sihlei şi binecuvântând-o, s-a întors din nou la schit.

În această chilie pustnicească s-a nevoit Sfânta Teodora aproape 30 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi biruind prin răbdare, rugăciune şi smerenie toate cursele vrăjmaşului. Căci, fiind întărită cu putere de sus, n-a mai coborât din munte, nici ajutor omenesc de la nimeni n-a mai primit. Numai singur fericitul Pavel, duhovnicul ei, urca uneori la chilia ei cu Preacuratele Taine şi cele de nevoie vieţii pământeşti. În această îngerească nevoinţă atât de mult a sporit cuvioasa, încât făcea priveghere de toată noaptea cu mâinile înălţate la cer, până se revărsau zorile şi se lumina la faţă cu lumină de sus, apoi se odihnea două ore şi iar începea. Hrană primea numai după două zile, puţini pesmeţi cu ierburi de pădure, ferigă şi măcriş, numit „Măcrişul Sfintei Teodora”. Iar apă aduna din ploi, într-o scobitură deasupra unei stânci, numită până azi „Fântâna Sfintei Teodora”. Şi, adevărată minune, că apa din stâncă nu seca niciodată.

Mai târziu, răposând Cuviosul Pavel, fericita Teodora a rămas numai în grija lui Dumnezeu.

Arhimandrit Ioanichie Bălan

Extras din „Patericul românesc”, Ed. Mănăstirea Sihăstria, pag. 233-235

FOTO https://www.flickr.com/photos/30840319@N02/5048461780/in/photostream/

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *