De ce e bine să consumăm fistic cât mai des

Fisticul este cultivat în livezi, crește lent, iar arborele are nevoie de 7-10 ani ca să înceapă să producă și abia după 15 sau 20 de ani ajunge la producția maximă. El poate atinge 10 m înălțime. În condiții favorabile trăiește și produce timp de secole, potrivit site-ului www.crfg.org. Fisticul ar trebui să fie plantat într-o zonă însorită. Este rezistent la temperaturile ridicate de vară și foarte tolerant la secetă, dar nu îi priește umiditatea excesivă, potrivit Agerpres.

Fructul arborelui de fistic are o valoare culinară deosebită. Există mai multe specii de Pistacia, dar boabele de fistic adevărat (Pistacia vera) se deosebesc de celelalte prin dimensiunea lor (sunt mai mici), prin coajă (este mai puțin tare) și prin aroma puternică de turpentină. Pentru a păstra fisticul o perioadă mai îndelungată se folosește o metodă de tratare cu sare. Stocarea în pungi de plastic, în frigider, poate fi o soluție pentru cel puțin patru până la șase săptămâni. Congelate, fructele vor dura luni de zile.

În compoziția fructelor de fistic se regăsesc proteine, calciu, potasiu, fosfor, magneziu, carbohidrați, zaharuri, grăsimi, vitamina A, dar și alte vitamine, tiamină, riboflavină, niacină.

Fisticul reprezintă o sursă bogată de energie prin caloriile pe care le conține, în plus, cantitățile mari de acizi grași mononesaturați, precum acidul oleic și antioxidanții sunt foarte benefice pentru sănătate. Consumul regulat de fistic în dietă poate ajuta la scăderea colesterolului rău (LDL) și la creșterea nivelul de colesterol bun (HDL) în sânge, determinând reducerea riscul de accident vascular cerebral. Uleiul de fistic are culoarea chihlimbarului, este bogat în vitamina E, ușor de asimilat de către organism, benefic pentru sănătate, cu o aromă specială, foarte puternică, el poate fi folosit în salate, alături de andive, salată verde, pătrunjel, sfeclă roșie și datorită gustului plăcut.

Uleiul extras din boabe de fistic ajută la protejarea pielii ferind-o de de uscare. Este, de asemenea, utilizat ca ulei de bază în medicamentele tradiționale, în terapia de masaj, aromoterapie, în produsele farmaceutice, precum și în industria cosmetică. Uleiul de fistic este folosit la masajul pielii, catifelează, redă suplețea dermei, intră ușor in piele, oferind elasticitate pielii.

Făcând din fistic o parte componentă a meselor zilnice, asigurăm o bună parte din necesarul în vitamina E pentru organism, care protejează celulele nervoase,reduce riscul de Parkinson, contribuie la regenerarea celulară, încetinește procesul de îmbătrânire, reglează activitatea mușchilor, are efect diuretic, înlătură respirația urât mirositoare, scade nivelul glicemiei prin conținutul ridicat de carbohidrați.

Fisticul conține o cantitate importantă de fier de care organismul nostru ere nevoie pentru a susține un sistem imunitar sănătos, pentru a preveni oboseala și pentru a stimula formarea celulelor roșii din sânge. Conținut ridicat de cupru, ajută la absorbția mai mare a fierului în organism din surse alimentare, determinând crearea de condiții pentru combaterea anemiei.

Fisticul furnizează, de asemenea, mai mulți nutrienți, fiind recomandat în tratamentul adjuvant al ulcerului gastric, arterioscleroză, boli cardiovasculare, convalescență, fiind indicat pentru copii în perioada de creștere.

Acizii grași omega-3 prezenți într-o porție de fistic poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale, poate regla bătăile inimii și poate reduce, de asemenea, riscul de a suferi de boli de inimă. Un articol 2008 publicat în „American Journal of Clinical Nutrition” constată că un consum regulat de fistic poate reduce riscul de boli cardiovasculare, în special, prin reducerea colesterolului, potrivit ajcn.nutrition.org. Pe de altă parte, lipsa sodiului îl face diferit de alte fructe cu coajă lemnoasă, precum alunele sau nucile pecan, fiind foarte benefice pentru persoanele care suferă de hipertensiune arterială.

Unul dintre celelalte beneficiile pentru sănătate ale fisticului sunt fibrele dietetice, care ajută la a avea o digestie armonioasă a produselor alimentare.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *