Bucătăria japoneză, naturală şi armonioasă, este considerată una dintre cele mai sănătoase din lume. În prezent, secretele bucătarilor japonezi au ajuns şi în Occident, astfel încât toată lumea se poate bucura de gustul delicateselor asiatice.

Un meniu tipic japonez trebuie să includă peşte, legume de sezon, tofu marinat şi orez maroniu. Toate mâncărurile japoneze sunt foarte uşor de preparat, au un gust extraordinar şi sunt sănătoase. Bineînţeles, nu trebuie uitat ceaiul verde – „secretul” femeilor din Japonia pentru a-şi menţine silueta.

Peştele crud, benefic pentru organism

Peştele şi fructele de mare au cea mai mare importanţă în dieta zilnică a japonezilor. În piaţa Tsukiji din Tokyo, cea mai mare piaţă de peşte din lume, se găsesc peste 400 specii de fructe de mare, alge marine şi peşte. Bucătării japonezi folosesc cu precădere tonul, scrumbia şi sardinele care pot fi fierţi, fripţi la grătar, sau câteodată, preparaţi cu sare şi oţet şi apoi serviţi cu orez ca sushi. Peştele, crud sau preparat, este o sursă excelentă de acizi graşi Omega-3, care oferă multe beneficii pentru sănătatea inimii şi a creierului.

Mai puţină carne roşie

Până la mijlocul secolului al XIX-lea, în Japonia, religia interzicea consumul de carne. De aceea, în bucătăria japoneză, carnea este utilizată în cantităţi foarte mici, se serveşte cu sos şi este puternic condimentată. Deseori, japonezii prepară carnea cu fructe – ananas, banane, migdale. Spre deosebire de peşte, carnea roşie conţine multe grăsimi saturate, care pot declanşa obezitatea şi boli cardiovasculare.

Soia în loc de carne

În bucătăria japoneză, produsele din soia pot înlocui cu succes carnea din alimentaţie. Fie că alegi să o mănâci sub formă de tofu, ori sub formă de boabe sau uscată, aceasta reprezintă o sursă foarte bună de proteine şi nu conţine grăsimi saturate.

Supă la micul dejun

Supa este un fel de mâncare pe care japonezii îi consumă aproape la fiecare masă, chiar şi la micul dejun. Ei mănâncă în special supa miso, preparată din pasta de soia. Supa miso reduce nivelul de colesterol şi tratează problemele intestinale. Supele de tăiţei sunt, de asemenea, populare în Japonia datorită faptului că sunt gata preparate în pachete instant. Supele sunt pline de nutrienţi şi ajută corpul să consume mai puţine calorii.

Orez în cantităţi mari

Dieta japoneză include cantităţi foarte mari de orez. Acesta se serveşte în ceşti în orice moment al zilei, inclusiv la masa de dimineaţă. Japonezii fierb orezul în apă sărată, fără ulei sau unt, pentru a fi cât mai dietetic şi îl mănâncă în combinaţie cu peşte crud sau legume. Tot din orez, japonezii pregătesc o băutură specifică care se numeşte sake şi se bea rece sau cald, după preferinţa fiecăruia şi după sezon. Orezul conţine o gamă importantă de nutrienţi, are puţine calorii şi îţi va oferi o senzaţie de saţietate pentru mult timp.

Ceai verde

După fiecare masă se serveşte o ceaşcă de ceai parfumat, un fel de infuzie, fără niciun adoas de zahăr sau lămâie. Ceaiul verde japonez are numeroase beneficii de sănătate: ajută la reglarea tensiunii arteriale şi a glicemiei, stimulează sistemul imunitar şi încetineşte procesului de îmbătrânire.

Alimente separate în farfurii mici

În Japonia mâncărurile sunt compuse din alimente separate, fiecare păstrandu-şi aroma şi aspectul natural. Acestea sunt servite pe platouri sau în castronaşe mici, creând impresia că fiecare masă este o selecţie de mostre culinare, aduse pentru degustare. Japonezii promovează astfel o dietă sănătoasă, fără excese, cu porţii mici, dar consistente de mâncare.

Cele mai renumite mâncăruri japoneze

Sushi- rulouri de orez şi peşte înfăşurate în foi de alge marine
Sashimi – bucăţi de peşte proaspăt care se servesc cu sos de soia şi wasabi
Tempura – amestec de legume prăjite în ulei
Misoshiru – supă din pasta de miso
Yakitori – frigăruile japoneze preparate din carne de pui
Yakisoba – paste prăjite

Sursa: romanialibera.ro