Blestemul matriţei din Sarmizegetusa Regia: o tânără a cerut despăgubiri record pentru găsirea comorii dacice



matrita-dacica

Cea mai mare descoperire arheologică din ultimii ani, înregistrată în Sarmizegetusa Regia, stârneşte controverse. Andreea Ciuciu, o tânără din Arad, susţine că a participat la descoperirea matriţei antice şi solicită în instanţă despăgubiri de circa 500.000 de lei instituţiilor abilitate. Arădeanca este contrazisă de Vladimir Brilinsky, administratorul sitului UNESCO, iar reprezentanţii Muzeului din Deva au refuzat despăgubirea.

Au trecut peste trei ani de la descoperiea matriţei antice din Sarmizegetusa Regia, iar obiectul antic, unic în lume, continuă să stârnească patimi. Andreea Ciuciu, o  tânără din Arad care spune că ar fi participat la găsirea matriţei din seara de 23 iunie 2013 a solicitat în instanţă despăgubiri de 500.000 de lei pentru participarea la descoperire.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Deva, iar pârâţii sunt Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, Ministerul Culturii, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice. Tânăra a solicitat acordarea unei recompense în valoare de 1/7 din 45 la sută din valoarea obiectului descoperit, „având în vedere că am fost parte a grupului de şapte persoane care a realizat această desoperire, unicat şi cu valoare excepţională”, se arată în dosar.

Matriţa, scoasă din pământ

Versiunea Andreei Ciuciu despre descoperirea matriţei antice prezintă diferenţe de cea relatată oficial de reprezentanţii sitului UNESCO şi este negată de administratorul Sarmizegetusei Regia, Vladimir Brilinsky.

„La data de 23 iunie 2013, împreună cu un grup de prieteni am vizitat vestigiile cetăţii Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei. Acest grup de prieteni era compus, pe lângă subsemnata, din numiţii Trufaş Ioan, Robert Kurti, Gura Cristian şi soţia acestuia şi Radu Brilinski şi soţia acestuia. Făcând o plimbare prin pădurea din jurul cetăţii, o persoană din grup a observat un arbore doborât de furtună, smuls din pământ cu tot cu rădăcini. Uitându-ne cu mai mare atenţie în groapa astfel formată ni s-a părut că observăm, ieşind din pământ, un obiect cu forma regulată. Din curiozitate şi iniţial pe un fond de glumă, ne-am apropiat şi am început să dezgropăm obiectul care se dovedea a fi unul unul din metal, dar niciunul dintre noi nu putea determina despre ce este vorba.

Dându-ne seama că obiectul ar putea reprezenta un artefact antic, probabil dacic, având în vedere locaţia unde ne găseam, l-am dezgropat de tot, l-am introdus în rucsacul unuia dintre cei din grup şi l-am transportat la tatăl lui Radu Brilinsky, unul dintre membrii grupului nostru. Aceasta pentru că tatăl lui Radu Brilinski, Vladimir Brilinski, era administratorul sitului Sarmizegetusa. Când a văzut obiectul, Vladimir Brilinski a luat legătura cu superiorii săi şi cu diverse cadre universitare din domeniul istoriei şi arheologiei, pentru a-i încunoştiinţa despre descoperire. Am lăsat obiectul în păstrarea domnului Brilinski Vladimir, aşa cum acesta ne ceruse, şi care l-a prezentat a doua zi dimineaţa persoanelor pe care le anunţase despre descoperire şi care s-au deplasat la faţa locului pentru a-l examina”, a susţinut Andreea Ciuciu, în cererea depusă iniţial la muzeu şi apoi la Judecătoria Deva.

Mai multe citiți pe adevarul.ro



loading...
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *