Arsenie, fost rocker, ajuns om al lui Dumnezeu

parintele-arsenie-galatean-696x522

Rar mi-a fost dat să întâlnesc un personaj mai interesant decât Ieromonahul Arsenie Gălăţean, stareţul Mănăstirii Muntele Rece, judeţul Cluj. Scund de înălţime, acesta ilustrează perfect zicala despre ”esențele” tari ţinute în ”flacoane” mici. Perfect organizat, rezolvă rapid toate problemele legate de preparativele pentru discuţia pe care urmează s-o avem: aduce fotografiile, actele, amintirile – puţine la număr – din vremea când se afla „în lume” dar şi cele trei cărţi, scrise în perioada de călugărie. Dacă nu-i ştiam trecutul de muzician de succes de dinainte de a fi „tuns” întru monahism – aş fi zis că seamănă cu un rocker care pregăteşte scena pe care va avea loc ”spectacolul” său, asemeni unui „show-man” al lui Dumnezeu.

„În tinereţe eram rocker şi rebel fără cauză”

Şi, într-adevăr, „spectacolul” a fost cu adevărat impresionant fiindcă bărbatul în vârstă de 47 de ani s-a dovedit deschis, volubil – deloc inhibat de sutana pe care o poartă sau de alte false pudori, aşa cum întâlnim adesea la unii preoţi. Încă un lucru înlesnesneşte dialogul nostru, pe lângă simpatia reciprocă apărută instantaneu, între doi condeieri: şi el şi eu am locuit, cândva, în „preistoria” noastră, în cartierul Gheorgheni, în blocuri învecinate – însă nu ne-am cunoscut datorită diferenţei de vârstă dintre noi, destul de serioasă, de şapte ani. Însă ne-am găsit repede o mulţime de cunoştinţe comune din lumea show-bizz-ului clujean din perioada comunistă şi de după revoluţie, când s-a „produs” tânărul Mircea Gălăţean – azi Ieromonahul Arsenie – dar şi autorul acestor rânduri. Părintele îşi începe relatarea poveştii vieţii sale trecute şi citadine, iar vorbele sale sună ciudat – noi aflându-ne pe vârf de munte, înconjuraţi de zăpezi, cu un peisaj incredibil în faţa ochilor: „Sunt clujean get-beget, născut – aşa cum ştiţi şi dumneavoastră – în cartierul Gheorgheni. Am început clasele primare la Şcoala generală nr.1, aflată lângă casă – şi alţi câţiva am mai făcut la Liceul „Unirea”. „Profesionala” am urmat-o mai târziu, la secţia de operatori-chimişti de la Liceul „Terapia” – pentru că deja nu mai dădeam randament la şcoală.  Începusem să cânt, mă credeam mare, eram un adevărat trubadur de cartier şi acest lucru nu se prea potrivea cu învăţatul.  Am încheiat, totuşi, până la urmă şcoala absolvind „seralul” la Liceul „Brassay”. Când m-am deşteptat din punct de vedere spiritual – şi o să vorbim despre asta ceva mai târziu – am dat examen la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secţia Pastorală, pe care am absolvit-o în 2013”. Părintele mă priveşte cu atenţie prin ochelarii săi groşi – deşi sunt sigur că mă „scanase” dintr-o privire – ca să îşi dea seama de impresia vorbelor sale asupra mea. Apoi, continuă: „Trebuie să ştiţi însă că, deşi eram trubadur nu am fost prost deloc, eram doar „brânză bună în burduf de câine”. Uram de moarte muzica noastră uşoară de atunci, festivistă şi convenţională şi – dotat şi cu o voce bună am început să studiez cu asiduitate chitara, ascultând formaţii, gen „Nazareth”, „Roşu şi Negru”, „Sfinx”, „Pink Floyd” etc. Apoi am început să „prind” muzica progresivă – „Genesis” cu Peter Gabriel, apoi „Yes”, „Cream Crimson Band” şi multe altele… Curând am ajuns să gust formaţiile demonice, sataniste, de heavy-metal – dar de asta mi-am dat seama mult mai târziu, fiindcă eram total ignorant la cele dumnezeieşti:  „Judas Priest”, „White Snake”, „Metallica”, Black Sabbath”. Eram un rocker şi un rebel fără cauză – iar ţinuta mea era de punkist şi hippiot”.

„Nu am avut revelaţii religioase precum Sfinţii Părinţi”

Părintele mărturiseşte în continuare că în perioada respectivă devenise un adevărat maestru în mânuirea chitarei şi e sigur că dacă nu s-ar fi dedicat slujirii lui Dumnezeu ar fi ajuns un chitarist şi compozitor de marcă. Explică el: „De altfel, câştigasem deja câteva festivaluri naţionale de muzică folk, evoluam pe scenă alături de Loredana, Mihai Constantinescu şi mulţi alţii, dar şi de cei din formaţia „Revox”, în vogă pe atunci. Cântam un rock progresiv de bună calitate, iar piesele mele constituiau, fiecare, un prilej pentru a-mi demonstra talentul de chitarist şi de solist vocal”. Curând Gălăţeanu ajunge, în calitate de militar în termen, la o unitate de transmisiuni din Bacău. „Acolo am început să-l citesc pe Emil Cioran. Mi-a dat mult de gândit cartea „Pe culmile disperării”, astfel că am devenit curând un ateu – ce-i drept, loial societăţii, cu mentalităţi curate, însă încă departe de Dumnezeu. Apoi, odată cu lecturile din Petre Ţuţea a început să-mi apară interesul pentru Divinitate. Însă, până la urmă lectura „Catehismului Ortodox”, m-a pus „în rând”. Asta se petrecea între anii 1991 şi 1994. În 1993 eram deja credincios practicant, vizitam mănăstirile ca pelerin şi-mi decoram camera ca pe un altar sau, mai bine zis ca pe o chilie mănăstirească. Mă trezeam noaptea la doisprezece şi până la ora două dimineaţa făceam canon de rugăciune, în ciuda faptului că mergeam la muncă a doua zi. Lucram pe atunci la Fabrica de cartoane „Mucart” – la secţia „mucava” – iar programul meu era foarte interesant: deşi mă pontau pentru opt ore de lucru, datorită procesului tehnologic eram obligat să muncesc o oră şi alta să stau, aşa că practic, munca mea se întindea pe durata a patru ore, zilnic . Ori eu – pe lângă faptul că prindeam acolo multe cărţi extraordinare, venite la topit – citeam Psaltirea chiar pe maşina de confecționat mucava. În rest, serviciul era cu adevărat unul „criminal”  aveam cizme în picioare şi pufoaică. Eu, nu pot să spun – din păcate – ca Sfinţii Părinţi, că am intrat în mănăstire datorită unei revelaţii sau a unei chemări clare. Nu. A fost dragoste pentru Hristos dobândită prin studiu. Inexplicabilă a fost această întoarcere la Hristos şi fiecare zi trăită „în lume” şi ticăloşia oamenilor îmi provoca tot mai multă repulsie. Să fiu înţeles: lumea nu e urâtă, ba, dimpotrivă – dar nimicnicia ei e îngrozitoare”! Pe 29 decembrie 1994, Mircea Gălăţean intră ca frate de mănăstire la Mănăstirea Parva – Rebra, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Începe să râdă, cu poftă: „Ultimul concert la care am participat a fost la Baia Mare, cu formaţia „Graiul”, în 1994, apoi am intrat în viaţa monahală. Eram deja frate de mănăstire când d-na Marina Almăşan, realizatoarea „Ceaiului de la ora 5” de la TVR – care mă ştia ca folkist redutabil – a vrut să mă invite în emisiune, însă a renunţat când a aflat că m-am călugărit”.

Mai multe citiți pe gazetadecluj.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *