AMARYLLIS – Crinul din ghiveci care se plantează în noiembrie pentru a avea flori de Crăciun



amaryllis

Amaryllis este una dintre cele mai îndrăgite plante de apartament. Florile mari și intens colorate sunt un punct de atracție în orice locuință, mai ales în timpul iernii, când majoritatea florilor la ghiveci intră în repaus vegetativ. Dacă sunt plantați în luna noiembrie, bulbii de Amaryllis pot înflori de Crăciun. Iată câteva trucuri care vă ajută să aveți flori de Amaryllis pe toată perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Plantarea bulbilor de Amaryllis

Perioada de plantare bulbilor de Amaryllis începe în luna octombrie și se încheie la sfârșitul lunii aprilie. Dacă vă decideți să plantați Amaryllis la începutul lunii noiembrie, aveți toate șansele ca planta să înflorească de Crăciun, întrucât bulbul are nevoie de 7-8 săptămâni pentru a înflori.

Pentru a planta corect această floare trebuie să așezați rădăcinile bulbului de Amaryllis într-un vas cu apă călduță, fără a îneca bulbul în lichid. Acest procedeu nu este esențial pentru sănătatea plantei, însă ajută la dezvoltarea ei mai rapidă. După acest procedeu trebuie să umpleți un ghiveci destul de încăpător cu pământ pentru flori, îmbogățit cu substanțe nutritive. Pământul de grădină nu este recomandat pentru Amaryllis. Introduceți bulbul în pământ, astfel încât o treime din el să rămână deasupra solului, apoi presați ușor pământul din jurul bulbului, pentru a vă asigura că este fixat bine. Așezați ghiveciul într-un spațiu unde planta va putea beneficia de lumina directă a soarelui, apoi udați solul bine, fără a uda și bulbul. Următoarea udare se face în momentul în care solul este relativ uscat sau după ce bulbul a încolțit.

Odată cu primele frunzulițe de Amaryllis, puteți uda planta mai des, fără să faci excese. În câteva săptămâni, tija de Amaryllis va crește și din ea va apărea o floare asemănătoare crinului.

PONT: Este recomandat să rotiți ghiveciul o dată la câteva zile, deoarece tija are tendința de a crește oblic, după lumina soarelui. Prin rotația ghiveciului, vă asigurați ca tija are o creștere dreptă.

În unele țări, înflorirea Amaryllis-ului de Crăciun este o tradiție. Dacă aveți o astfel de plantă și vreți ca ea să înflorească de Sărbători, este bine să știți că exista mici trucuri care pot grăbi înflorirea. Pentru asta trebuie să tăiați tija plantei după ce aceasta nu mai face flori și lăsați frunzele să se dezvolte în continuare.

Pe perioada verii, puteți lăsa planta afară, la soarele sau în penumbră. Mențineți solul umed în permanență. Opriți fertilizarea și mutați ghiveciul în interior odată cu răcirea vremii (septembrie-octombrie). Poziționați ghiveciul într-un loc răcoros și întrerupeți udările. Lipsa apei va forța bulbul să dea naștere unei noi tulpini. Odată cu apariția tulpinii, puteți relua udările și puteți muta ghiveciul într-un loc însorit.

Articol relatat de portalul agrointel.ro



loading...
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *