A distruge credința unui popor face parte din actul de cucerire

A distruge credința unui popor face parte din actul de cucerire.

N-ați simțit o stare de sugrumare a acestei țări, în ultimii 30 de ani. Etapizat. Nu vi s-a părut absurd că acum 10-15 ani cineva punea o problemă absurdă, problema icoanelor? Asta era problema lui?

Dacă se îndepărtează de condiția lui creștină, acest popor nu va putea să se înțeleagă pe sine.

De ce să-ți fie frică, ca într-un ocean de proxenetism ce vine de dincolo, să-ți păstrezi această inocență, curățenie morală?

În ultimii 30 de ani s-au făcut sacrilegii cu propria noastră ființă, cât nu s-au făcut în ultimii 2.000 de ani.

Cum să mai vibreze tineretul când l-au scos din manuale pe Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Octavian Goga? Când s-a relativizat istoria.

Mai există un I.C. Brătianu să pună la punct un ambasador al Americii sau al Germaniei, ăia cu fețe de pokemon, care au spus că Basarabia e un stat de sine stătător? Avem noi în spațiul politic că nu avem pe cineva care să spună „până aici”?

După ce ne-au chinuit 1.000 de ani, după ce ne-au ciopârțit în al doilea război, cum de vin asupra noastră…De a re-educa tineretul ăsta să o ia pe culoare greșite? Unde ați mai văzut în istoria unui popor ca un tineret să strige: vrem o țară ca afară, vrem spitale, nu catedrale? Ce vreți mă, o țară plină de spitale de psihiatrie? Sănătatea unui neam este credința lui, acolo e imunitatea. P-ormă vine sănătatea fiziologică.

În 30 de ani s-au luat bogățiile, pădurile și acum ni se ia sufletul. Pentru că au nevoie de robi. O țară așa de frumoasă trebuie condusă cu robi, iar robul nu are simțul proprietății.

Klaus Iohannis, președintele tuturor românilor? Asta e bună s-o puneți pe burtieră. Acolo merge.

Mai suntem pâlcuri de români, crucificați de o populație inconștientă. Cioran a spus că nu e nevoie să fugim după ea, după Cruce, ne-am născut crucificați. Acum ar spune că ne-am crucificat singuri, din interior ne-a ieșit tumora: nu turcii, nu rușii, ci noi ne-am crucificata acum prin indolență, prin indiferență. Ce n-au reușit să facă comuniștii, au făcut ăștia acum. Ne-au făcut frumos, democratic, cu drepturile omului.

De ce n-au rigoarea polonezilor, a cehilor, a croaților,a ungurilor? De ce? Miza nu-i atât de mare pe aceste țări ca pe România. România e cea mai frumoasă și bogată țară.
Nu-i vedeți cum roiesc deasupra Mării Negre, cu legea off-shore? Si cu Roșia Montană?”

Dan Puric

Sursa: librariaortodoxia.ro

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *