11 probleme de sănătate pe care le poţi rezolva cu flori de soc

Socul (Sambucus nigra) este cunoscut ca fiind un aliat de nadejde in lupta cu kilogramele in plus. Florile de soc contin nitrat de potasiu, caroten, vitamina C, zaharuri, mucilagii, fapt pentru care, sub forma de ceai sau suc, elimina excesul de apa de la nivelul tesuturilor, ajuta la dizolvarea stratului adipos si stimuleaza digestia.

Pe de alta parte, fructele socului contin si ele vitamine (C si din complexul B), acid tanic si malic, aldehide glicolice, aminoacizi si zaharuri, fiind eficiente impotriva obezitatii. Socul nu ajuta doar la distrugerea depozitelor de grasimi, ci este de un real folos si in calmarea nevralgiilor si a durerilor reumatice, combate infectiile respiratorii.

Florile se culeg in mai-iunie; in zonele montane chiar si in iulie. Se taie intreaga inflorescenta cu un cutitas sau foarfece, chiar inainte de a se deschide toate florile, neaparat pe timp frumos si uscat. Ele se pun imediat sa se usuce, la umbra, in strat subtire.

Indicatii terapeutice
Florile de soc au proprietati sudorifice, diuretice, laxative, febrifuge, galactogoge, antiinflamatoare, usor dezinfectante. Sunt indicate in obezitate si menopauza. Ceaiul din flori de soc provoaca o transpiratie abundenta, ajutand la scaderea temperaturii; este recomandat contra tusei in afectiunile aparatului respirator: raceala, gripa, bronsita, ca si in constipatie.

Prin diureza pe care o produce se recomanda in reumatism, boli de rinichi si de vezica. Avand proprietati laxative si ajutand la eliminarea apei din tesuturi, se foloseste ca medicament natural in obezitate.

1. Constipatia, digestia dificila
Se ia pulbere de flori de soc, cate 1 lingurita, cu 10 min inainte de masa. Florile de soc stimuleaza peristaltismul digestiv, in general si pe cel intestinal, in special, fiind de ajutor mai ales persoanelor sedentare, cu probleme de digestie, avand o eficienta speciala pentru combaterea atoniei digestive.

Pulbere din flori uscate: se obtine prin macinarea florilor uscate cu masina de macinat cafea. Depozitarea pulberii se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid).

2. Gripe si raceli
Se administreaza pulbere, 4 doze a cate 3-5 g / zi; amplifica rapid raspunsul sistemului imunitar la agresiunea virusilor, combate inflamatia mucoaselor, reduce durerile de cap si durerile musculare, amplifica tonusul psihic.

Momentul cel mai bun pentru administrarea pulberii este debutul infectiei, cand apar primele simptome – usturime in gat, senzatie de iritatie nazala, usoare dureri de cap.

Sau puteti sa folositi florile sub forma de infuzie: peste 2 lingurite de flori de soc sau pulbere de flori se toarna 250 ml apa clocotita: se beau 3 ceaiuri caldute / zi.

3. Reducerea greutatii, normalizarea tensiunii, imbunatatirea memoriei si a capacitatii de concentrare
Se administreaza, timp de o saptamana, cate 9-15 g de flori de soc / zi, sub forma de pulbere sau de extract apos (infuzie combinata) persoanelor de varsta a doua si a treia.

Cele mai clare efecte constau in reducerea greutatii corporale (pe seama eliminarii excesului de apa si a anumitor toxine din organism), normalizarea tensiunii arteriale, imbunatatirea memoriei, a digestiei si a eliminarii si cresterea capacitatii de concentrare.

Un alt rezultat ce se obtine in urma tratamentului cu flori de soc este redobandirea tonusului psihic, a unei stari de optimism si de vioiciune, in doar 7 zile.

Cei care doresc sa slabeasca pot apela si la ceaiul de soc. Se prepara din 3 lingurite de flori de soc la 250 ml de apa clocotita. Se lasa la infuzat timp de 10- 15 minute, dupa care se strecoara. Ceaiul poate fi baut inainte de masa sau dupa ce ai mancat satios (maximum de 3 ori pe zi).

Este recomandat ca pentru inceput sa se bea o cana de ceai pentru a observa cat de bine raspunde organismul la un astfel de tratament, dupa care, in timp, se poate ajunge la 3 cani pe zi.

Atentie! In cazul in care apar reactii adverse precum arsuri gastrice, voma, diaree, deshidratare, stare generala alterata trebuie sa intrerupeti imediat administrarea ceaiului.

In functie de greutatea corporala si de felul in care raspunde organismul la tratament, remediile naturale din soc pot fi folosite pana la 3 luni.

4. Febra
Infuzia fierbinte de soc se foloseste ca remediu de urgenta, pentru efectul sudorific, febrifug si antitusiv. Se prepara prin oparirea unei lingurite de flori de soc, uscate si maruntite, cu 1 cana (250 ml) apa clocotita; se lasa la infuzat 10-15 minute, se filtreaza si se consuma cat mai calda posibil.

In caz de febra se bea infuzia fierbinte, cate 1/2 cana, de 2-3 ori / zi. Dupa administrare, se remarca mentinerea temperaturii ridicate a corpului pentru cateva minute, apoi socul va avea o actiune asemanatoare cu a aspirinei, producand vasodilatatie si o transpiratie puternica, timp in care, gradat, temperatura corpului va scadea.

5. Colesterol
Se administreaza infuzie combinata de soc, cate 2-3 cani/zi, in cure de 4 saptamani, cu 2 saptamani de pauza. Socul nu determina scaderea valorilor colesterolului, ci impiedica intr-o buna masura oxidarea sa in organism, proces care duce la aparitia depunerilor de pe artere, la boli cardiace si vasculare grave.

Pentru a prepara infuzia combinata se pun la macerat, timp de 8- 10 ore, 3-4 lingurite de flori de soc maruntite, in 1/2 l apa, dupa care se filtreaza. Lichidul obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa se fierbe in 1/2 l apa, vreme de 5 minute; se filtreaza rece. Se amesteca cele doua extracte (se obtine cca 1 l preparat) care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern (sub forma de comprese si spalaturi).

6. Sinuzita si bronsita
Se bea infuzie combinata de flori de soc, cate 3 cani/zi, in cure de 14 zile, cu 1 saptamana de pauza. Suplimentar, pe frunte sau, dupa caz, pe piept, se aplica comprese cat mai calde posibil cu infuzie combinata de soc. Se reduce inflamatia cailor respiratorii, ajuta la eliminarea secretiilor in exces.

7. Reumatism si guta
Se fac cure, pe o perioada de 3 saptamani; se administreaza cate 1 l de infuzie combinata de flori de soc / zi. Are efecte depurative, antiinflamatoare articulare si ajuta la combaterea proceselor degenerative. Totodata ajuta la eliminarea uratilor din organism, fiind un ajutor pretios in caz de guta.

Pentru dureri reumatismale puteti sa faceti si bai cu soc. 300 g flori / 5 l apa, fierte 10 min sau infuzie din fructe, flori si frunze de soc (50-100 g plante / 3 l apa); Lichidul obtinut se pune in cada cu apa (temperatura apei 37 grade); se sta 15- 20 min.

8. Prevenirea infectiilor renale si urinare
Se consuma zilnic1 l de infuzie combinata de flori de soc. Stimuleaza puternic activitatea rinichilor, mareste diureza, amplifica imunitatea locala si ajuta la prevenirea formarii nisipului si a pietrelor la rinichi.

Persoanele ce se confrunta frecvent cu afectiuni ca nefrita, pielonefrita sau cistita vor face de 2 ori / an (la trecerile de la sezonul cald la sezonul rece si viceversa), o cura de 2 saptamani cu infuzie combinata de flori de soc.

9. Arsuri de gradele 2 si 3 pe suprafete mici
Se dezinfecteaza zona afectata cu tinctura de flori de soc, apoi se pun comprese cu infuzie combinata de flori de soc. Vindecarea va fi mult mai rapida si cicatricele vor fi mai reduse ca dimensiuni.

10. Inflamatii gingivale
Decoctul din flori de soc constitue o apa de gura cu care se face gargara pentru combaterea inflamatiilor gingivale si ale gatului. Se fierb 5 minute 50 g flori de soc intr-un litru de apa, apoi se lasa acoperit, sa se raceasca. Folositi decoctul de 4-6 ori / zi, mai ales dupa mese.

11. Degeraturi
Zonele afectate vor fi inmuiate in infuzie rece de soc, timp de 10 minute, apoi se aplica o cataplasma calduta cu flori de soc, mentinuta minimum 1 ora. Principiile active din florile de soc ajuta la restabilirea circulatiei si la regenerarea celulara din zonele afectate, potrivit bzi.ro.

Pentru cataplasma cu decoct aveti nevoie de 30- 50 g flori de soc (2-3 maini) la 1 l apa clocotita. Se infuzeaza timp de 10 min.

Sursa: realitatea.net

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *